Memorialul Revolutiei

Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara

Cupa Memorialul Revoluției la minifotbal, ediția a XIV-a

Cupa Memorialul Revoluției la minifotbal, ediția a XIV-a

Echipa Memorialul Revoluției câștigă pentru prima oară competiția care îi poartă numele. Asociaţia Memorialul Revoluţiei, în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara, a organizat cu succes a XIV-a ediţie a Cupei Memorialul Revoluţiei la minifotbal, competiția tradițională care face parte din programul de Comemorare „33 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989”. Acţiunea angrenează tineri din instituţii de stat sau ONG-uri care se ocupă de copii și tineri defavorizaţi din punct de vedere social (orfani din revoluţie, tineri proveniţi din orfelinate, centre de re-educare minori/ penitenciare, copiii străzii, etc.) precum şi echipe ale unor asociaţii revoluţionare şi mass-media din Timişoara.

La ediția din acest an au participat 6 echipe, împărțite în două grupe, primele două echipe din fiecare grupă jucând semifinalele și apoi finala. Toate meciurile s-au desfășurat la Sala Polivalentă „Olimpia”, duminică 4 decembrie.

În finală câștigătorii au trecut greu, cu 3-2 de echipa Fundației Rudolf Walther, după ce în semifinale au trecut după lovituri de departajare de prima echipă a Penitenciarului Timișoara, instituție care a participat în premieră cu 2 echipe.

Printre remarcați, trebuie să-i amintim pe: golgheterul competiției Petre Râmneanțu (Rudolf Walther), cel mai bun jucător Șein Laurențiu (Clăbucet), cel mai bun portar Ciungulescu Alex Matei (Memorial), premiu special Stancu Iacob (Penitenciarul I). Toate meciurile au fost arbitrate impecabil de dl. Gheorghe Stănescu. La buna desfășurare a competiției au contribuit Mihai Rosuș (președintele Federației de Fotbal de Stradă), iar din partea Asociației Memorialul Revoluției prof. Costel Balint (arestat în Revoluție) și colega noastră Alina Bânciu.

Rezultate înregistrate:

Rudolf Walther – Memorialul Revolutiei 5-2

Penitenciar I – Clăbucet 1-1

Memorialul Revolutiei – Penitenciar II 2-1

Clăbucet – Timișoara 700 7-0

Rudolf Walther – Penitenciar II 5-2

Penitenciar I – Timișoara 700 11-0

Semifinale:

Rudolf Walther – Clăbucet 6-2

Penitenciar – Memorialul Revolutiei 2-2 (2-3 d.l.d.)

Finala: Memorialul Revoluției – Rudolf Walther 3-2.

 


Evenimente ce vor urma

Events in februarie 2023

luni marți miercuri joi vineri sâmbătă duminică
ianuarie 30, 2023(1 event)

Category: General12:00 pm: ARTIST TALK- Alexandru Potecă

ianuarie 31, 2023 februarie 1, 2023 februarie 2, 2023 februarie 3, 2023 februarie 4, 2023 februarie 5, 2023
februarie 6, 2023 februarie 7, 2023 februarie 8, 2023 februarie 9, 2023 februarie 10, 2023 februarie 11, 2023 februarie 12, 2023
februarie 13, 2023 februarie 14, 2023 februarie 15, 2023 februarie 16, 2023 februarie 17, 2023 februarie 18, 2023 februarie 19, 2023
februarie 20, 2023 februarie 21, 2023 februarie 22, 2023 februarie 23, 2023 februarie 24, 2023 februarie 25, 2023 februarie 26, 2023
februarie 27, 2023 februarie 28, 2023 martie 1, 2023 martie 2, 2023 martie 3, 2023 martie 4, 2023 martie 5, 2023

Users on page

Acum: 1
Săptămâna aceasta: 688
În total: 173008