Memorialul Revolutiei

Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara

Vizita unei delegații americane

Vizita unei delegații americane

Miercuri, 13 aprilie 2016, am fost onoraţi cu vizita unei delegaţii americane conduse de şeful Gărzii Naţionale a statului Alabama (ALNG), general-maior Perry Smith, şi însoţite de comandantul Brigăzii 18 Infanterie „Banat”, colonel Cristian Dinulică, precum şi de ofiţeri ai aceleiaşi brigăzi.

Vizita a debutat cu un moment solemn de depunere a unei coroane la monumentul „Coloana Eroilor Revoluţiei” al sculptorului timişorean Eugen Barzu, care este amplasat în curtea Memorialului Revoluţiei.

În continuare, oaspeţii noştri au vizitat sălile noastre expoziţionale, unde au avut ocazia să rememoreze evenimente dintr-un alt fel de război, Războiul Rece, care a luat sfârşit odată cu şirul de Revoluţii anti-comuniste ce au zguduit Europa Anului 1989.

Tot anului 1989, mai precis Revoluţiei din Decembrie, îi sunt dedicate mai multe expoziţii ale Memorialului Revoluţiei, trecute în revistă, de asemenea, de oaspeţii noştri.

Vizita s-a încheiat cu vizionarea filmului despre Revoluţie, „Noi nu murim!”, subtitrat în limba engleză, şi cu impresiile oaspeţilor, aşternute în Cartea de Onoare a Memorialului Revoluţiei.

Mulţumim, pe această cale, colonelului Cristian Dinulică şi ofiţerilor Brigăzii 18 Infanterie „Banat” că ne-au facilitat această vizită şi pentru încărcătura solemnă pe care i-au conferit-o, în memoria Eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Galerie foto: www.facebook.com/media/set/


Evenimente ce vor urma

mai 2021
luni marți miercuri joi vineri sâmbătă duminică
aprilie 26, 2021

Categoria: General12:00 pm: Adunarea Generală a membrilor AMR

aprilie 27, 2021 aprilie 28, 2021 aprilie 29, 2021 aprilie 30, 2021 mai 1, 2021 mai 2, 2021
mai 3, 2021 mai 4, 2021 mai 5, 2021 mai 6, 2021 mai 7, 2021 mai 8, 2021 mai 9, 2021
mai 10, 2021 mai 11, 2021 mai 12, 2021 mai 13, 2021 mai 14, 2021 mai 15, 2021 mai 16, 2021
mai 17, 2021 mai 18, 2021 mai 19, 2021 mai 20, 2021 mai 21, 2021 mai 22, 2021 mai 23, 2021
mai 24, 2021 mai 25, 2021 mai 26, 2021 mai 27, 2021 mai 28, 2021 mai 29, 2021 mai 30, 2021
mai 31, 2021 iunie 1, 2021 iunie 2, 2021 iunie 3, 2021 iunie 4, 2021 iunie 5, 2021 iunie 6, 2021

Users on page

Acum: 1
Săptămâna aceasta: 201
În total: 114021