Memorialul Revolutiei

Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara

Karlsruhe

Timișoara – Karlsruhe – Timișoara

Între 30 iunie – 5 iulie 2014 Memorialul Revoluţiei a fost prezent, urmare a călduroasei invitaţii a Cercului de Prietenie Karlsruhe-Timişoara (Freundeskreis Karlsruhe-Temeswar), în Karlsruhe, oraş din landul Baden-Württemberg cu o rezonanţă puternică pentru Timişoara, cu care s-a înfrăţit încă din anul 1997.

Cu această ocazie, Memorialul Revoluţiei şi-a vernisat în 30 iunie la Ständehaus una dintre expoziţiile itinerante, anume expoziţia „Decembrie 1989 – Momentul Timişoara” şi a prezentat filmul despre Revoluţie, „Noi nu murim!”, în regia lui Gabriel Burza.

La deschidere au luat cuvântul primarul general al oraşului Karlsruhe, domnul Frank Mentrup, preşedintele Cercului de Prietenie Karlsruhe-Timişoara, domnul Heinz Doll, şi preşedintele Memorialului Revoluţiei, domnul Traian Orban.

La vernisaj au participat atât germani din Karlsruhe, cât şi o mulţime de germani timişoreni, care au părăsit România cu precădere înainte de Revoluţie.

Expoziţia a fost deschisă zilnic în această perioadă, între orele 10.00-18.00, iar joi, 3 iulie, a fost prezent şi un grup de studenţi din Karlsruhe, care a vizionat şi filmul.

Galerie foto: www.facebook.com/media/set/