Memorialul Revolutiei

Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara

Vizita Ministrului Culturii

Vizită de prim rang la Memorialul Revoluţiei din Timişoara. Ministrul Culturii optează pentru modernizarea şi extinderea muzeului Memorialului Revoluţiei

 

Vineri, 15 martie, Memorialul Revoluţiei din Timişoara i-a avut ca oaspeţi, preţ de mai bine de o oră, pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, pe secretarul general al Ministerului Culturii, Mihaela Ioana Kaitor, precum şi pe senatorul PNL, Ben-Oni Ardelean.

Tema discuţiilor a fost proiectul de înfiinţare a unui muzeu al Revoluţiei în Timişoara, primul oraş din România care s-a eliberat de comunism în Decembrie 1989, proiect pe care l-a lansat senatorul Ben-Oni Ardelean încă din timpul campaniei electorale.

După ce a trecut în revistă sălile expoziţionale şi expoziţiile Memorialului Revoluţiei, atât la etajul I, deja renovat, cât şi la parter, unde sunt necesare ample lucrări de reabilitare, ministrul Culturii s-a angajat într-o discuţie deschisă cu colectivul Memorialului Revoluţiei, în sala de conferinţe „George Şerban”.

După o scurtă incursiune în activitatea instituţiei noastre, ministrul Daniel Barbu s-a arătat disponibil, în numele ministerului pe care îl conduce, să demareze demersurile pentru formarea unei comisii de specialişti în amenajare muzeală, care să contribuie, printr-un concept modern, la reabilitarea Muzeului din cadrul Memorialului Revoluţiei, precum şi la „schimbarea lui la faţă”. „Muzeul va fi foarte interactiv, foarte tehnic, posibilitatea vizitatorului care să intre în dialog cu imaginea, avem contract cu mari companii specializate în astfel de componente”, a declarat Ministrul Daniel Barbu.

Galerie foto: http://www.facebook.com/