Sălile Memorialului Revoluției au fost însuflețite prin prezența unui grup de 36 de studenți din diverse țări, care participă la a XXIX-a Ediție a Cursurilor de Vară de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, organizate în cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara între...
Școala de vară Szalt din Timișoara înseamnă multe pentru cei tineri: artă, memorie, istorie locală, mass-media, limbajul semnelor, multimedia. În zilele trecute am avut plăcerea de a primi vizita unor studenți, însoțiți de doamna Brîndușa Armanca. Studenții au făcut un tur prin istoria recentă la Memorialul Revoluției și li...
Miercuri, 22 iunie 2022, am avut bucuria de a primi vizita Excelenței Sale Doamna Siri Beate Barry, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Norvegiei în țara noastră, însoțită de doamna Dolores Neagoe, funcționară în cadrul aceleiași ambasade. Impresionată de cele văzute, doamna ambasador ne-a scris câteva rânduri în cartea de...
Fie ca miracolul nașterii Mântuitorului să vă umple sufletele de lumină, iar magia sărbătorilor de iarnă, cu zvon cald de colinde și clopoței, să vă aducă fericire, sănătate și prosperitate! CONSILIUL DIRECTOR AL AMR
11:59 pm: Program de vizitare în perioada sărbătorilor de iarnă
11:59 pm -
Program de vizitare în perioada sărbătorilor de iarnă
Stimati vizitatori, în perioada 24 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022, Memorialul Revoluției va fi deschis pentru vizite după următorul program: 27, 28, 29, 30 decembrie 2021: 8,00 – 16,00 24, 25, 26, 31 decembrie 2021: închis 1, 2 ianuarie 2022: închis Începând cu 3 ianuarie 2022: 8,00 – 16,00