Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, împreună cu Fundația Culturală Memoria, Muzeul Ororilor Comunismului în România și partenerii locali – Asociația Memorialul Revoluției și Forumul Democrat al Germanilor din Banat – și-au propus să îl readucă în atenția publicului pe Toma Arnăuțoiu, liderul Grupului de rezistență anticomunistă, cu ocazia centenarului nașterii sale. Drept...
Adunarea Generală a Membrilor Asociației Joi, 28 aprilie a avut loc la Asociaţia Memorialul Revoluţiei din Timişoara, Adunarea Generală a membrilor asociaţiei. S-a prezentat, cu această ocazie, raportul Comitetului Director privitor la anul 2021, unde au fost trecute în revistă cele mai importante activităţi ale Memorialului Revoluţiei din...
Vineri, 1 aprilie, Asociația Memorialul Revoluției a organizat împreună cu Asociația Liga Albanezilor din România masa rotundă cu titlul „Căderea comunismului în România și Albania: asemănări, deosebiri și evoluții”. Au participat domnii Fahri Balliu (cercetător, jurnalist și scriitor) și Genci Muçaj (diplomat, consilierul Președintelui Albaniei pentru relații internaționale) și...
Fie ca miracolul nașterii Mântuitorului să vă umple sufletele de lumină, iar magia sărbătorilor de iarnă, cu zvon cald de colinde și clopoței, să vă aducă fericire, sănătate și prosperitate! CONSILIUL DIRECTOR AL AMR
11:59 pm: Program de vizitare în perioada sărbătorilor de iarnă
11:59 pm -
Program de vizitare în perioada sărbătorilor de iarnă
Stimati vizitatori, în perioada 24 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022, Memorialul Revoluției va fi deschis pentru vizite după următorul program: 27, 28, 29, 30 decembrie 2021: 8,00 – 16,00 24, 25, 26, 31 decembrie 2021: închis 1, 2 ianuarie 2022: închis Începând cu 3 ianuarie 2022: 8,00 – 16,00