Memorialul Revolutiei

Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara

Cupa Memorialul Revoluției, ediția a IX-a

Cupa Memorialul Revoluției, 04 – 11 decembrie

Metanoia Timişoara este laureata ediţiei a IX-a a Cupei Memorialul Revoluţiei la minifotbal, competiţia care angrenează în fiecare decembrie tineri din instituţii de stat sau ONG-uri care se ocupă de copiii defavorizaţi din punct de vedere social (orfani din revoluţie, tineri proveniţi din orfelinate, centre de re-educare minori, copiii străzii, etc.) precum şi reprezentanți ale unor asociaţii revoluţionare din Timişoara. Campioana acestei ediţii, condusă de Mihai Rosuş şi Florin Jivan, a fost cea mai bună echipă a acestei zile, în care a predominat echilibrul, înregistrandu-se nu mai puţin de 4 rezultate de egalitate, fiind nevoie aşadar de lovituri de departajere în ambele semifinale, dar şi în două dintre sferturile de finală. Astfel, surpriza competiţiei, Beraca Lugoj, precum şi Metanoia au obţinut victorii în primul meci, pentru ca Penitenciarul Timişoara şi Fundaţia Umanitară Centrul Vieţii să se impună abia după lovituri de la 7 metri în detrimentul echipei Finanţelor Timiş, respectiv a echipei care a primit premiul fair-play, Altar 89. Paradoxal, cel mai dezechilibrat meci a avut loc chiar în finală, inimoşii jucători ai Penitenciarului Timişoara nemaiputând face faţă la acelaşi nivel şi în al treilea meci al zilei, după ce au câştigat dramatic primele două meciuri ale lor. De partea cealaltă, Metanoia a avut cel mai greu meci în semifinală, împotriva Centrului Vieţii, care l-a avut în componenţa echipei pe Boştină Alexandru, desemnat cel mai bun jucător al competiţiei.

Distincţii: cel mai bun arbitru: Gheorghe Stănescu; premiul fair-play: Altar 89 (pentru modul în care s-au prezentat în toate cele 3 ediţii la care a participat); cel mai bun portar: Dumitru Nicolae (Respect 89); cel mai bun jucător: Boştină Alexandru (Centrul Vieţii); locul 3, revelaţiile Centrul Vieţii şi Beraca Lugoj, locul 2 Penitenciarul Timişoara, locul 1: Metanoia.

Toţi jucătorii prezenţi au primit pachete de Crăciun (3 echipe – Altar 89, Penitenciarul Timişoara şi Finanţe Timiş – donând pachetele primite copiilor străzii), iar câştigătorii au primit echipament complet, mingi şi cupe. Acest lucru a fost posibil datorită Primăriei Municipiului Timişoara, a reprezentanţilor Memorialului Revoluţiei, Ioan Bânciu şi Harald Pinzhoffer, dar şi a preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Rosuş, acesta ocupându-se de un număr mare de echipe care au în componenţa lor jucători cu probleme sociale.

Rezultatele zilei: Sferturi de finală: Centrul Vieţii – Altar 3-2 d.l.d (1-1) Penitenciarul – Finanţe -5-3 d.l.d (2-2) Beraca – Isus Speranţa României 2-0 Metanoia – Timişoara700 6-3 Semifinale: Centrul Vieţii – Metanoia 4-5 d.l.d. (2-2) Penitenciarul – Beraca 3-2 d.l.d. (0-0) Finala: Metanoia – Penitenciarul 6-2 Meciurile preliminare ale Cupei Memorialul Revoluției, ajunsă la ediția a IX-a și organizată și în acest an cu ajutorul Primăriei Municipiului Timișoara, s-au disputat la ]n data de 4 decembrie.

Cele 12 echipe participante au fost repartizate în patru grupe de câte trei echipe, Grupele au fost câștigate de Centrul Vieții, Beraca Lugoj, Metanoia Timișoara, toate cu câte 2 victorii, respectiv echipa Finanțelor Timiș, care a caștigat cea mai echilibrată grupă cu o singură victorie, departajarea făcându-se la golaveraj. Iată rezultatele din prima zi: Clasament Grupa A: 1. Centrul Vieții, 2. Penitenciarul, 3. Rudolf Walter Penitenciarul Timișoara – Rudolf Walter 5 – 0 Rudolf Walter – Centrul Vieții 2-5 Centrul Vieții – Penitenciarul Timișoara 5-1 Clasament Grupa B: 1. Beraca Lugoj, 2. Timișoara700, 3. Centrul de plasament Lugoj Centrul De Plasament Lugoj – Beraca Lugoj 3-6 Beraca Lugoj – Timisoara700 4-2 Timisoara700 – Centrul De Plasament Lugoj 4-1 Clasament Grupa C: 1. Finanțe Timiș, 2. Altar89, 3. Respect89 Altar 89 – Finanțe Timiș 3-6 Finanțe Timiș – Respect89 1-2 Respect89 – Altar89 2-4 Clasament Grupa D: 1. Metanoia, 2. Isus Speranța României, 3. Memorialul Revoluției Metanoia – Memorialul Revolutiei 4-0 Memorialul Revolutiei – Isus Speranta Romaniei 1-2 Isus Speranta Romaniei – Metanoia 0-5.


Evenimente ce vor urma

Events in martie 2023

luni marți miercuri joi vineri sâmbătă duminică
februarie 27, 2023
februarie 28, 2023
martie 1, 2023
martie 2, 2023
martie 3, 2023
martie 4, 2023
martie 5, 2023
martie 6, 2023
martie 7, 2023
martie 8, 2023
martie 9, 2023
martie 10, 2023
martie 11, 2023
martie 12, 2023
martie 13, 2023
martie 14, 2023
martie 15, 2023
martie 16, 2023
martie 17, 2023
martie 18, 2023
martie 19, 2023
martie 20, 2023
martie 21, 2023
martie 22, 2023
martie 23, 2023
martie 24, 2023
martie 25, 2023
martie 26, 2023
martie 27, 2023
martie 28, 2023
martie 29, 2023
martie 30, 2023
martie 31, 2023
aprilie 1, 2023
aprilie 2, 2023

Users on page

Acum: 1
Săptămâna aceasta: 153
În total: 178165