Memorialul Revolutiei

Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara

Cupa Eroilor Neamului, editia a VI-a

Cupa Eroilor Neamului, editia a VI-a, 7-10 iunie 2016

Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” s-a „abonat” la Cupa Eroilor Neamului, în competiția destinată liceelor, învingând de această dată în finală Colegiul C.D. Loga cu scorul de 4-1. De menționat faptul că este al 5-lea trofeu consecutiv câștigat de elevii doamnei profesoare Flavia Ionilă, de la „Regele Ferdinand I”, din cele 6 ediții de până acum. La competiția destinată echipelor de gimnaziu, câștigători au fost elevii conduși de prof. Cristian Harizomenov, de la Școala Gimnazială nr. 21, care au învins echipa Școlii Gimnaziale nr. 16, cu scorul de 4-2.
Competiția s-a desfășurat pe parcursul a 4 zile, din care două zile pentru meciurile preliminarii din competiția destinată elevilor de gimnaziu, o zi pentru meciurile preliminarii dintre liceeni și o zi în care s-au disputat finalele.

Gimnaziu:
Prima finalistă s-a decis la mare luptă între echipa gazdă, Școala Gimnazială nr. 16 (fără gol primit în grupe) și inimoasa echipă a Școlii Gimnaziale Checea (care a fost susținută de pe marginea terenului de o mică galerie venită special de la Checea), ambele având câte două victorii în grupă și remizând în meciul direct, gazdele clasându-se pe primul loc în grupă în urma golaverajului superior. De remarcat prezența în premieră a copiilor Școlii Gimnaziale Giarmata, care au ținut piept unor adversari și cu doi ani mai mari, anunțându-se o candidată serioasă la primele locuri pentru edițiile următoare.
A doua grupă a fost câștigată fără probleme de Școala Gimnazială nr. 21, cu victorii pe linie, și cu cel mai bun atac, coordonat de cei mai buni jucători ai competiției, Pășcălău Daniel și Vicol Casian.
Finala s-a disputat așadar între cea mai bună apărare și cel mai bun atac, de această dată câștigând atacul, deci spectacolul sportiv.

Licee
Competiția liceenilor a fost dominată de Colegiul „Regele Ferdinand I”, care a învins în grupă echipa Liceului Vlad Țepeș, mai greu decât o arată scorul, aceștia din urmă aflându-se la prima participare și făcând o figură frumoasă, cu Gabriel Iftimiei în prim-plan.
Grupa a doua a fost câștigată de Colegiul C.D. Loga, cu două victorii identice: 2-0. Liceul Teoretic Bartok Bela s-a prezentat cu echipa care acum două ediții a câștigat competiția de gimnaziu, un grup omogen, condus de profesorul Ivan Todorov, un grup care cu siguranță va avea un cuvânt greu de spus în edițiile următoare.

Distincții:
În competiția elevilor de gimnaziu au fost declarați cel mai bun portar, Rus Rafael Daniel, de la Școala Gimnazială Cărpiniș și cel mai bun jucător Brașoveanu Alex de la Școala Gimnazială nr. 16, iar în competiția de licee, cel mai bun portar a fost desemnat Edy Virag de la Bela Bartok, iar cel mai bun jucător a fost ales Bognar Andrei de la Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I”. Premiile au constat în tricouri, mingi, cupe, carți, albume și diplome.

Asociația Memorialul Revoluției mulțumește tuturor echipelor participante, partenerilor: Primăria Municipiului Timișoara, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, reprezentat de domnul inspector Ladislau Domolki, precum și sponsorilor Aquatim și Gallprint.

Galerie foto: https://www.facebook.com/

 

Rezultate gimnaziu:
Grupa A:
Şcoala Gimnazială nr. 16 – Giarmata 3-0
Școala Gimnazială Checea – Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” 5-1
Şcoala Gimnazială nr. 16 – Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” 6-0
Giarmata – Școala Gimnazială Checea 0-3
Şcoala Gimnazială nr. 16 – Școala Gimnazială Checea 0-0
Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”- Giarmata 1-0
Grupa B:
Școala Gimnazială nr. 21 – Liceul Teoretic “William Shakespeare” 5-0
Şcoala Gimnazială Cărpiniş – Școala Gimnazială Săcălaz 1-1
Liceul Teoretic “William Shakespeare” – Şcoala Gimnazială Cărpiniş 3-1
Școala Gimnazială nr. 21 – Școala Gimnazială Săcălaz 2-0
Școala Gimnazială Săcălaz – Liceul Teoretic “William Shakespeare” 1-4
Școala Gimnazială nr. 21 – Şcoala Gimnazială Cărpiniş 5-1

LICEE
Grupa A:
Colegiul Tehnic Ferdinand I – Liceul Teoretic “William Shakespeare”  5-1
Liceul Teoretic „Vlad Țepes” – Colegiul Tehnic Ferdinand I  2-5
Liceul Teoretic „Vlad Țepes” – Liceul Teoretic “William Shakespeare” 5-1
Grupa B:
Colegiul Naţional „CD Loga” – Liceul Teoretic Béla Bartók 2-0
Colegiul Naţional „CD Loga” – Colegiul Tehnic „Ion I.C. Brătianu” 2-0
Colegiul Tehnic „Ion I.C. Brătianu” – Liceul Teoretic Béla Bartók 0-0

Iată toți participanții:
Școala Gimnazială Giarmata, antrenori Răzvan Leuca și Diarra Abdoulaye: Astelean Bogdan-Radu, Stan-Papuc Remus-Ionel, Grigoriu Adrian-Daniel, Mezei Ruben, florescu Andrei, Mandachi Liviu-Dumitru, Ghera Alex-David, Semco Radu, Mihai Cristian, Rusu Iacob-Leonard, Gaina Andrei-Paul, Martin Lucas, Lupo David-Dumitru, Mladin Raul-Andrei, Curelaru Alex-Daniel.
Checea Junior, antrenor Mihai Pascariu: Ghiorghioiu Adrian, Duvlea Ionuț, Coleșa Raul, Mihălăchioaia Alexandru, Pop Florin, Boldijar Marius, Vaștag Denis, Rista Samuel, Rîpa Denis, Kiss Denis, Petrovici Sebastian, Bura Raul.
Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” – gimnaziu, antrenor FLAVIU DAMASCHIN: Răstău Iustinian, Giurgea Paul, Ciocloda Vlad, Ionuț Pereș, Bucheru Călin, Bîrsilă Alex, Goga Daniel, Udrea Victor, Bînyar Victor.
Școala gimnazială nr. 16 „Take Ionescu”, antrenor Sturza Virgil: Mosoarcă Octavian, Antal Andrei, Brașoveanu Alexandru, Dumitru Florin, Matici Dejan, Miscă Mario, Pripon Alexandru, Forgacs Albert, Florg Raul.
Școala Gimnazială Săcălaz, prof. Predescu Daliborca: Robu Darius, Șain Alberto, Bradea Andrei, Boldijar Raul, Șandor Alexandru, Schipfer Olivian, Bradea Ioan, Neamțu Manuel, Dumitriu Paul, Ciurdărean Alexandru.
Școala Gimnazială Cărpiniș, prof. Simona Țăranu: Șerban Andrei, Bubulici Darius, Privistirescu Paul, Rus Rafael, Raul Doroș, Răileanu Robert, Tiron Denis, Varga Vasile, Popa Raul, Șușcariu Andrei, Baciu Marian, Gabor Natanael, Perju Beniamin, Varga Dani.
Liceul Teoretic „William Shakespeare” – gimnaziu, prof. Beatrisz Kurcsakovszki: Popovici Flavius, Vlădia Valentin, Prahanca Remus, Mohorîta Răzvan, Nițu Ionuț, Bălaș Alin, Andreca Gabriel.
Școala Gimnazială nr. 21 „Vicențiu Babeș”, prof. Cristian Harizomenov: Butean Denis, Obreja Alexandru, Duțu Paul, Vicol Casian, Turbuc Arian, Pășcălău Daniel, Andreica Roland, Dincă Daniel, Petrescu Răzvan.
Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I”, prof. Flavia Ionilă: Bognar Andrei, Olariu Silviu, Sera Claudiu, Lazea Raul, Șoșu Flavius, Pașcalău Andrei, Florea Cristian, Foale Adrian, Rusu Stelian.
Liceul Teoretic Bartok Bela, prof. Ivan Todorov: Virag Eduard, Szarvas Edvin, Szabo Ervin, Marton Zoltan, Olah David, Cohan Miklos, Takacs Karoly, Virag Daniel, Casa Gabriel, Szoke Robert, Matyas Richard.
Colegiul C.D.Loga, prof. Ladislau Domolki: Cazmir Alin, Sofran Sebastian, Stein Hugo, Magda Denis, Mecheres Sergiu, Bonchiș Sebastian, Matiș Claudiu.
Liceul Vlad Țepeș, prof. David Radu-Emil: Cojanu Sebastian, Canceal Cosmin, Miklos Robert, Berecki Robert, Caldarași Cici, Iftimiei Gabriel, Mureșan Darius, Molnar Valentin, Barb Claudiu, Silaghi Adonis, Leonte Adezin, Penea Sebastian.
Liceul Teoretic „W. Shakespeare”, prof. Beatrisz Kurcsakovszki: Faur Denis, Vatau Denis-Mihai, Kalousek Eman, Suciu Cezar Antonio, Vlad Ilie, Baaleh Hady, Scurtu Sebastian Valeriu.
Colegiul Tehnic I.C. Brătianu, prof. David Mihai: Curălaru Ciprian, Olărescu Paul, Legradi Răzvan, Filip Claudiu, Tudorache Denis, Berenghe Andrei, Toparceanu Teodor, Farchescu Darius, Bubu Alexandru.


Evenimente ce vor urma

octombrie 2019
luni marți miercuri joi vineri sâmbătă duminică
septembrie 30, 2019 octombrie 1, 2019 octombrie 2, 2019 octombrie 3, 2019 octombrie 4, 2019 octombrie 5, 2019 octombrie 6, 2019
octombrie 7, 2019 octombrie 8, 2019 octombrie 9, 2019 octombrie 10, 2019 octombrie 11, 2019 octombrie 12, 2019 octombrie 13, 2019
octombrie 14, 2019 octombrie 15, 2019

Categoria: General5:00 pm: Lansarea cărții EU-RO.crem

octombrie 16, 2019 octombrie 17, 2019 octombrie 18, 2019 octombrie 19, 2019 octombrie 20, 2019
octombrie 21, 2019 octombrie 22, 2019 octombrie 23, 2019 octombrie 24, 2019 octombrie 25, 2019 octombrie 26, 2019 octombrie 27, 2019
octombrie 28, 2019 octombrie 29, 2019 octombrie 30, 2019 octombrie 31, 2019 noiembrie 1, 2019 noiembrie 2, 2019 noiembrie 3, 2019

Users on page

Acum: 1
Săptămâna aceasta: 49
În total: 80700

Facebook

Unable to display Facebook posts.
Show error

Error: Error validating application. Application has been deleted.
Type: OAuthException
Code: 190
Please refer to our Error Message Reference.