Memorialul Revolutiei

Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara

Două decenii de luptă pentru recuperarea identităţii . Opinii & impresii

După două decenii de luptă pentru adevăr, dreptate şi conservare a istoriei recente, Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie din Timişoara s-a reunit în formulă completă, într-o zi istorică, 28.04.2010.

Au păşit pragul instituţiei fondatorii acestei organizaţii guvernamentale, de la care a fost preluată ştacheta de actuala conducere, şi membri ai A.M.R., invitaţi de seamă, prieteni şi colaboratori apropiaţi ai asociaţiei şi, nu în ultimul rând, sponsorii, fără de care drumul până în prezent ar fi fost mult mai anevoios.

Evident, cu această ocazie, subsemnata le-a solicitat distinşilor oaspeţi opinii şi impresii surprinse în imagini, care completează baza de date a unei istorii vizuale recente a Memorialului.

A fost, totodată, un bun prilej de sondare a unor categorii elitiste privind activitatea care se desfăşoară aici şi noile proiecte în care Memorialul s-a angrenat pentru elucidarea evenimentelor sângeroase, demascarea vinovaţilor, păstrarea memoriei şi instituirea dreptăţii. Despre acestea, precum şi despre locul şi rolul Memorialului în rândul instituţiilor de profil şi al unei societăţi civile democrate, la nivel local, naţional, dar şi european, aflaţi în cele de mai jos.

 

General (r) Dan Voinea, fost procuror-şef al Parchetului General Militar

Foto 28 aprilie 2010

– Liza Kratochwill: Ce înseamnă pentru dumneavoastră 20 de ani de existenţă a unei asociaţii cum este Memorialul, care funcţionează pentru aflarea adevărului şi pentru păstrarea memoriei?

– Dan Voinea: Este un moment aniversar la care participăm din toată inima şi eu şi colegul meu Romeo Bălan. Am ajutat la constituirea acestui muzeu de către domnul Traian Orban, multe din fotografiile şi documentele care sunt expuse aici fac parte din dosarele care s-au constituit în 1990, privind victimele represiunii comuniste de la Timişoara. Cred că este un prilej nu numai de comemorare, dar şi de continuare, dacă vreţi, a luptei pentru adevăr şi pentru a se face dreptate victimelor care, în toţi aceşti 20 de ani, nu şi-au găsit în justiţie calea de rezolvare a problemelor lor de părţi vătămate şi nici nu s-a încercat măcar să se facă un tablou complet al crimelor din decembrie 1989 de către instituţiile statului.

– Liza Kratochwill: „Nu s-a încercat” – dumneavoastră sunteţi cel care s-a ocupat îndeaproape de aceste dosare şi de cercetare, alături de colegul dumneavoastră. Unde credeţi că a fost minusul şi impasul? De ce sunteţi nemulţumit? Aţi avut totuşi pârghia şi instrumentul în mână.

– Dan Voinea: Suntem nemulţumiţi, pentru că nu am fost lăsaţi să ducem până la capăt activitatea de cercetare penală şi de trimitere în judecată a celor vinovaţi de crimele din decembrie 1989 în Timişoara şi în celelalte oraşe ale ţării.

– Liza Kratochwill: Dumneavoastră sunteţi, astăzi, angajat al Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului? Lucraţi în cadrul institutului?

– Dan Voinea: Nu. Acolo eu am fost rugat de către conducerea institutului să particip la un proiect privind victimele comunismului din decembrie 1989 şi din timpul mineriadelor. Nu sunt angajat al institutului, m-am dus voluntar acolo ca să ajut la finalizarea acestui proiect important.

– Liza Kratochwill: În prezent lucraţi sau sunteţi în pensie?

– Dan Voinea: Sunt pensionar şi îmi desfăşor activitatea ca profesor, sunt conferenţiar şi predau Victimologie şi Criminalistică la Universitatea „Titu Maiorescu”.

– Liza Kratochwill: Sunt sigură că mulţi studenţi vă întreabă de ce nu s-a aflat adevărul. Cum le răspundeţi?

– Dan Voinea: Păi, trebuie să le spunem adevărul, de ce nu s-a aflat adevărul.

– Liza Kratochwill: Şi de ce nu s-a aflat?

– Dan Voinea: Lucrurile astea nu trebuiesc deloc tranşate, ci trebuiesc demascate, adică tot ce a stat în calea aflării adevărului în toată perioada aceasta de 20 de ani.

 

Avocat Romeo Bălan, fost şef al Parchetului Militar Timişoara

– Liza Kratochwill: Domnule Romeo Bălan, dumneavoastră v-aţi ocupat de dosarele Timişoarei, dosarele revoluţiei. Cum vedeţi, astăzi, activitatea Memorialului, după 20 de ani de funcţionare, dat fiind faptul că, printre activităţile Memorialului, există şi aceasta – de aflare a adevărului?

– Romeo Bălan: În primul rând, mă bucur că există, că sărbătorim, azi, 20 de ani de la înfiinţarea Memorialului. Pe lângă un loc de rememorare a evenimentelor din decembrie 1989, este şi o importantă bază documentară, care sper să folosească, în viitor, istoricilor şi tuturor celor care vor să scrie despre evenimentele din decembrie 1989. Faptul că şi după 20 de ani ne întâlnim într-o audienţă selectă, cu reprezentanţi, cu participanţi la evenimentele din decembrie 1989, spune mult despre interesul pe care Timişoara încă îl manifestă pentru Revoluţia din Decembrie 1989.

– Liza Kratochwill: Cum apreciaţi activitatea Memorialului, mai cu seamă că sunteţi un colaborator…

– Romeo Bălan: Personal, o apreciez ca foarte bună şi ţin să remarc tenacitatea conducerii, a doctorului Orban, în special, pentru ca acest Memorial să existe şi să-şi continue activitatea, atrăgând foarte multe persoane, specialişti în diferite domenii, tocmai pentru a scrie despre ce s-a întâmplat în 1989.

– Liza Kratochwill: Sunteţi familiarizat cu proiectele Memorialului, mai bine zis, cunoaşteţi proiectele şi cărţile scoase de Memorial?

– Romeo Bălan: Da, sunt şi în posesia volumelor din Procesul de la Timişoara, care mi-au fost oferite de Memorial, şi revista care este scoasă. Sper ca, în viitor, având mai mult timp la dispoziţie decât în prezent, să colaborez mai îndeaproape.

– Liza Kratochwill: Ce proiect aveţi dumneavoastră în privinţa activităţii de conservare a istoriei şi a memoriei şi în domeniul aflării adevărului?

– Romeo Bălan: Sper să realizez împreună cu Memorialul un volum despre victimele din Timişoara şi din judeţul Timiş, incluzând aici şi victimele de la Lugoj. Sper ca finalul anului să aducă şi publicarea acestui volum. Am publicat un volum mai scurt, care poate fi îmbunătăţit şi publicat cu ajutorul Memorialului.

– Liza Kratochwill: La ora actuală sunteţi în pensie sau mai lucraţi?

– Romeo Bălan: Am trecut în rezervă din sistemul Parchetelor Militare şi, în momentul de faţă, sunt avocat la Baroul Timiş.

 

Vasile Docea, conferenţiar universitar – Ştiinţe Politice

– Liza Kratochwill: O impresie la cald, vă rog, cu ocazia aniversării a 20 de ani de existenţă a Memorialului!

– Sunt Vasile Docea, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii de Vest din Timişoara. Muzeul Revoluţiei din Timişoara cred că este una dintre instituţiile de marcă ale oraşului – şi vă rog să înţelegeţi acest de marcă drept brand. Mulţi cunosc Timişoara, pentru că au fost la Muzeul Revoluţiei la Memorialul Revoluţiei, pentru că au văzut expoziţia de aici, unii, cei mai tineri, au aflat că în România s-a petrecut o revoluţie acum 20 de ani, vizitând acest muzeu. Cred că este o instituţie care merită să rămână, de care trebuie să ne îngrijim şi care trebuie să ne confere identitate.

 

Smaranda Vultur, conferenţiar universitar – Antropologie

– Liza Kratochwill: Care este impresia dumneavoastră, astăzi, la 20 de ani de existenţă a Memorialului, ca timişorean şi specialist în antropologie? Cum regăsiţi Memorialul astăzi?

– Sunt Smaranda Vultur, lucrez la Universitatea de Vest din Timişoara, m-am ocupat mult de analiză la discursul unor memorii ale revoluţiei. Găsesc că e un moment important pentru noi toţi, cei din Timişoara, nu numai prin actul însuşi al amintirii – care este important, dar să facem acest ritual de a ne aminti împreună ce s-a întâmplat în 1989 –, ci şi pentru faptul că această instituţie a ştiut să pună în valoare memoria în toate aspectele ei, şi sub aspect comemorativ, şi sub aspectul mărturiilor şi al implantării unor monumente în spaţiul oraşului. Deci cred că e un moment de care trebuie să ne bucurăm, chiar dacă el este fondat pe tristeţea faptului că victimele încă nu au primit partea lor de dreptate şi de adevăr pe care ar fi meritat-o, şi nici familiile acestora, răniţii, cei care au supravieţuit acestor evenimente.

 

Mihail Decean, jurist

– Liza Kratochwill: Sunteţi unul dintre fondatorii asociaţiei, cum regăsiţi Memorialul, după 20 de ani?

– Mihail Decean: Îmi pare rău că nu sunt unul dintre membrii fondatori, dar sunt unul dintre cei care, încă de la început, am fost alături de membrii fondatori şi de activităţile care au avut loc aici.

– Liza Kratochwill: Aţi susţinut ideea înfiinţării Memorialului…

– Mihail Decean: Am susţinut, eram, în acea vreme, judecător şi nu puteam să fac parte…

– Liza Kratochwill: Statutul de judecător nu v-a permis?

– Mihail Decean: De judecător, da, nu-mi permitea să fac parte din nicio asociaţie. Indiferent cu ce fel de caracter. Era una dintre privaţiunile la care eşti supus şi pe care o accepţi ca magistrat, ca judecător.

– Liza Kratochwill: În schimb, aţi susţinut înfiinţarea acestui Memorial, aţi sprijinit cu sfaturi în diverse activităţi şi proiecte pe care le-a derulat Memorialul…

– Mihail Decean: Da, mi-am dat tot concursul de care eu am fost capabil, am dat un interviu…

– Liza Kratochwill: E în arhiva video.

– Mihail Decean: …referitor la întâmplările din Decembrie 1989, am scris o carte despre ceea ce, întâmplător, eu însumi, în Decembrie 1989, am făcut, fiind deţinător al unui titlu de Luptător în Revoluţia din Decembrie 1989…

– Liza Kratochwill: Aţi fost în balconul Operei?

– Mihail Decean: Am fost în balconul Operei…

– Liza Kratochwill: Cum regăsiţi Memorialul, revin la întrebare, şi ce înseamnă pentru dumneavoastră ziua de astăzi?

– Mihail Decean: Ziua aceasta aniversară este, fără nicio îndoială, o realizare a ideii de democraţie. Şi, dacă au trecut 20 de ani – ani în care s-au strâns atâtea documente despre Revoluţia Română din Decembrie 1989, mai ales referitor la ceea ce s-a întâmplat la Timişoara – şi Memorialul încă există şi o astfel de aniversare, iată, se produce, astăzi, asta înseamnă că necesitatea existenţei lui nu mai trebuie dovedită şi că păstrarea unei astfel de asociaţii are şi un caracter istoric. Dar având acest caracter, nu înseamnă că, pe viitor, nu va trebui să existe şi să îşi desfăşoare activităţile pe care le are programate. Până la sfârşitul sfârşitului, ca să mă exprim aşa. Atâta timp cât vom exista noi…

– Liza Kratochwill: Şi generaţiile următoare?

– Mihail Decean: …şi toate generaţiile care vor urma. Au nevoie de ceea ce Memorialul le oferă.

– Liza Kratochwill: Ca jurist, ce soluţie credeţi că poate exista, în momentul de faţă, la situaţia dată, în ceea ce priveşte clădirea în care existăm?

– Mihail Decean: Ştiu încurcăturile în care se găseşte acest sediu, nu ştiu chiar toate detaliile, însă atunci când este vorba de dreptul de proprietate, proprietarul este acela care decide dacă să păstreze în această incintă sediul Memorialului Revoluţiei. Că sunt litigii nu este firesc, dar existenţa lor şi modul cum ele se vor termina va lămuri şi această problemă a sediului Memorialului Revoluţiei, care, din punctul meu de vedere, este bine să rămână aici, unde a fost fondat şi unde a fiinţat până în prezent.

– Liza Kratochwill: Fiind, de altfel, şi o clădire istorică, ţinând cont de activitatea în domeniu…

– Mihail Decean: Fiind, de altfel, şi o clădire istorică şi având în vedere şi investiţiile. Şi activitatea, categoric.

 

Viorel Marineasa, scriitor

– Liza Kratochwill: Ca om de litere şi ca timişorean, ce înseamnă pentru dumneavoastră împlinirea a 20 de ani de existenţă a Memorialului Revoluţiei, ca asociaţie, ca muzeu, ca centru de documentare?

– Viorel Marineasa: Este un lucru deosebit. E un lucru care trebuia făcut. La început nu credeam că va lua proporţiile pe care le-a luat. E nevoie ca memoria noastră să rămână intactă, pentru că oamenii, din păcate, uită foarte repede şi, de aceea, e bine să o reîmprospătăm fără fraze sforăitoare, fără a încerca să împodobim realitatea, ci pe bază de documente, de mărturii, pe bază de lucruri care se investighează şi la ora actuală.

– Liza Kratochwill: Dumneavoastră sunteţi unul dintre colaboratorii Memorialului. Cum apreciaţi activitatea acestei organizaţii neguvernamentale cu scopul bine definit pe care îl cunoaşteţi?

– Viorel Marineasa: Este o realizare, este o activitate de excepţie, deosebită, şi cu atât mai mult sunt contrariat de această manevră care se încearcă pentru a deposeda Memorialul de acest sediu. Prin urmare, Memorialul reprezintă un obiectiv de interes naţional. Aici, nu înţeleg autorităţile care, după părerea mea, nu fac eforturile necesare pentru ca Memorialul să rămână la locul său, aici unde, de fapt, a făcut nişte investiţii uriaşe, şi materiale, şi spirituale.

 

Arhitect Vilmos Soós, primul preşedinte al Asociaţiei Memorialul Revoluţiei

– Liza Kratochwill: Sunt 20 de ani de când aţi pus bazele acestei asociaţii. Cum vă simţiţi, cum regăsiţi Memorialul?

– Vilmos Soós: Este cu totul altceva decât am gândit noi la vremea respectivă, a luat o amploare deosebită şi mă bucur că am avut inspiraţia de a trece în mâna domnului Orban această asociaţie, pentru că, fără dânsul, n-am fi fost unde suntem.

– Liza Kratochwill: Cunoaşteţi situaţia juridică în care se află Memorialul?

– Vilmos Soós: O cunosc foarte bine, pe drum, venind cu domnul Anastasescu, tocmai discutam despre această problemă.

– Liza Kratochwill: Astăzi a fost prezentată o Scrisoare deschisă tuturor celor prezenţi, timişorenilor. Este un apel la solidaritate, ca să zic aşa. Cum comentaţi iniţiativa?

– Vilmos Soós: Părerea mea este că ar trebui încercate măsuri mai directe şi mai dure. Inclusiv apelul la organizaţiile internaţionale, pentru că se pare că, la nivel intern, lucrurile nu decurg cum ar trebui.

– Liza Kratochwill: La nivel intern?…

– Vilmos Soós: La nivelul ţării. Pentru că văd că nici organele locale, nici cele centrale – deoarece Memorialul este, totuşi, de interes naţional – nu sunt dispuse să acţioneze ferm. Ele merg pe principiul minimei rezistenţe, aşa a spus justiţia, noi nu putem interveni, deşi ar exista mai multe posibilităţi.

– Liza Kratochwill: Ca de exemplu?

– Vilmos Soós: Ca, de exemplu, o hotărâre de guvern – că tot se dau cu sutele – care să reglementeze situaţia acestei clădiri, iar guvernul să se implice în eventuala cumpărare, despăgubire a persoanei sau a persoanelor care sunt în spatele acestei acţiuni nu tocmai curate.

 

Informatician Virgil Streianu, membru fondator

– Liza Kratochwill: Sunteţi unul dintre membrii fondatori ai Memorialului, cum vă simţiţi, ce v-aţi propus atunci şi cum regăsiţi, azi, Memorialul?

– Virgil Streianu: Încă de la început m-am implicat în activitatea Memorialului şi am contribuit la întărirea acestei… de fapt, o instituţie. Deci clădirea în care ne găsim a fost, practic, dezafectată, asta arată ca o clădire ultramodernă, cu stil retro. Din păcate, se pare că va fi pierdută această clădire, a fost un proces de retrocedare şi urmează, probabil, să fie părăsită. N-aş fi crezut, acum 20 de ani, că mă voi întâlni cu vechii colaboratori de aici. A trecut aşa de mult timp de când am demarat această activitate! Când am început, erau multe asociaţii revoluţionare, mulţi se asociau, se constituiau. Memorialul Revoluţiei a fost o instituţie care, de fapt, a trecut peste timp şi probabil că îşi va menţine viaţa încă mult timp de-aci înainte.

– Liza Kratochwill: Aţi spus „probabil”. Cum vedeţi dumneavoastră viitorul, ce vă propuneţi pentru viitor?

– Virgil Streianu: Viitorul ca instituţie… Este o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care clădirea pare-se că este pierdută, deşi este monument istoric. Desigur că forurile locale de aici, Primăria ar trebui implicată în găsirea unei soluţii de continuare a acestei activităţi. Memorialul e legat de clădire, dar, în final, are o activitate aici. Chiar şi cea de astăzi, şi ea face parte dintr-o pleiadă de activităţi ale Memorialului: expoziţii, legături cu străinătatea, reviste, cărţi, deci nu-i numai clădirea aici în spate. Eu cred că Primăria va trebui să ia o decizie majoră în rezolvarea acestei situaţii prin – nu ştiu dacă se mai poate – revenirea imobilului în patrimoniu, fie alocarea unui alt spaţiu pentru această instituţie. De altfel, e un lucru foarte curios, fiindcă există un Decret Prezidenţial prin care fostul preşedinte Emil Constantinescu dădea drept de viaţă Memorialului 99 de ani. Sau aşa ceva. Practic, pe viaţă. Şi uite că aceste legi, aceste acte normative au fost, practic, încălcate de o hotărâre în instanţă, care, şi ea, este legată de o lege. Trebuie să ne supunem instanţelor respective, dar trebuie găsite totuşi soluţii pentru continuarea acestei activităţi.

 

Colonel Gabriel Toma, şef de Stat Major al Brigăzii 18 Infanterie Banat

– Col. Gabriel Toma: Cu mare plăcere onorăm invitaţia asociaţiei dumneavoastră, Comandamentul Brigăzii 18 infanterie, de-aici, din Timişoara, şi, totodată, lansăm preşedintelui dumneavoastră invitaţia de a se întâlni cu comanda Brigăzii 18 Infanterie în viitorul apropiat, când hotărâţi, decideţi dumneavoastră. Sunt colonelul Toma Gabriel.

– Liza Kratochwill: Pentru dumneavoastră, ca bănăţean, ca român, ce înseamnă aniversarea a 20 de ani de funcţionare a Memorialului Revoluţiei, cu un Centru de Documentare, de Informare şi cu un Muzeu?

– Col. Gabriel Toma: Sigur că apreciem foarte mult activitatea asociaţiei dumneavoastră, eu nu sunt de prin zonele acestea, sunt din Oltenia, sunt de curând sosit aici, în Timişoara…

– Liza Kratochwill: Sunteţi timişorean prin adopţie, cum s-ar spune…

– Col. Gabriel Toma: Prin adopţie, da, ne bucurăm foarte mult, am văzut lucruri deosebite aici, la dumneavoastră, şi vreau să vă spun că, deşi am venit de curând aici, pe meleagurile bănăţene, suntem cu sufletul alături de dumneavoastră.

– Liza Kratochwill: În ceea ce priveşte lupta pentru aflarea adevărului, noi ducem şi o activitate de cercetare şi documentare. Cum vedeţi dumneavoastră existenţa acestui Centru, dacă aţi ştiut de el…

– Col. Gabriel Toma: Da, am auzit de acest Centru, sunt convins că adevărul va ieşi la iveal, pentru că întotdeauna adevărul nu poate fi ascuns, şi suntem interesaţi, cu toţii, de acest lucru.

– Liza Kratochwill: Încă o întrebare, asta mai mult adresată dumneavoastră, ca om şi ca militar: în 1989 unde eraţi?

– Col. Gabriel Toma: În 1989 eram în Bărăgan, în judeţul Ialomiţa, la Slobozia, şi aveam foarte puţini ani faţă de cât am acum, eram foarte tânăr, abia ieşisem din şcoală…

– Liza Kratochwill: Şcoala militară?

– Col. Gabriel Toma: Şcoala Militară, da…

– Liza Kratochwill: Unde aţi făcut-o, la Sibiu?

– Col. Gabriel Toma: La Sibiu, da, şi fusesem repartizat undeva în Bărăgan, în Ialomiţa, acolo am fost în decembrie ’89.

– Liza Kratochwill: Eraţi deja activ, repartizat?

– Col. Gabriel Toma: Sigur! La Slobozia, în Ialomiţa.

– Liza Kratochwill: Ce ordin aţi primit atunci? Ce ordin a primit unitatea?

– Col. Gabriel Toma: Atunci am primit ordine doar să rămânem în unitate şi să apărăm unitatea.

– Liza Kratochwill: Au fost evenimente, incidente?

– Col. Gabriel Toma: Au fost de amploare foarte mică acolo, nu ca aici, la dumneavoastră.

 

Ing. Ilie Vlaicu, director Aquatim

– Liza Kratochwill: Sunteţi unul dintre sponsorii de bază ai Memorialului şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori, ce înseamnă pentru dumneavoastră ziua de astăzi şi cum regăsiţi Memorialul?

– Ilie Vlaicu: Este o zi deosebită, pentru că trebuie să ne aducem aminte de cei care au avut o contribuţie importantă la istoria revoluţiei din Timişoara. Acesta este motivul pentru care, în măsura posibilităţilor, am ajutat la edificiul acestui sediu, până la urmă, şi voi fi alături, şi în continuare, de acest inimos colectiv care încearcă să ducă mai departe tradiţia Timişoarei.

 

Traian Orban, preşedintele Asociaţiei Memorialul Revoluţiei, rănit în Decembrie 1989

(Discursul de deschidere a aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Memorialul Revoluţiei)

Au trecut 20 de ani şi, din păcate, din rândurile fondatorilor nu mai sunt câţiva. Este vorba de domnul inginer Dan Alexandru – de la Drumuri Municipale, Eugen Buşoi, Mateescu Dan, Müller Kurt, dar şi artişti plastici şi prieteni ai noştri, dintre care domnul Deliu Petroiu – critic de artă, sculptorul Victor Gaga, Petru Jecza, Constantin Popovici – tot sculptor, Gheorghe Iliescu-Călineşti şi istoricul Florin Medeleţ. Pe lângă aceştia, din rândurile asociaţiilor de revoluţionari mulţi şi-au stins viaţa. Vă propun să ţinem un moment de reculegere…

Noi aducem, cu acest prilej, mulţumiri tuturor celor care ne-au sprijinit. Suntem recunoscători, pentru că singuri nu am fi putut face faţă. Am găsit un mare sprijin cu urnele depuse la instituţii şi întreprinderi din Timişoara pentru a aduna donaţii. În aceste urne, muncitorii din Timişoara, angajaţii din anumite instituţii, chiar şi de la Poliţie, au depus bani, în sensul că erau de acord ca aceste proiecte să prindă viaţă şi să se împlinească.

Permiteţi-mi să îl rog pe domnul Soós să ne spună câteva cuvinte despre primii paşi ai Memorialului şi despre primul proiect şi concurs care s-a făcut în cadrul Memorialului Revoluţiei, la Iprotim, în urma căruia noi am preluat mai multe proiecte, trei: proiectul monumentului din Cimitirul Eroilor, monument proiectat de arhitectul Ionel Pop; mormintele simbolice proiectate de arhitectul Liviu Brebe, tot de la Iprotim, şi Capela Deschisă proiectată de arhitectul Pompiliu Alămoreanu.

 

Arh. Vilmos Soós, primul preşedinte al Asociaţiei Memorialul Revoluţiei

Foto 28 aprilie 2010

În februarie 1990 asociaţia a fost reprezentată şi de foarte multe persoane din afara Consiliului, cu diferite ocupaţii şi funcţii şi, la data la care noi am gândit această asociaţie, nu ne-am fi putut închipui, sub nicio formă, că se va ajunge la o amploare la care s-a ajuns în zilele noastre.

Trebuie să recunoaştem că pornirea a fost frumoasă, bună, dar, la un moment dat, fiecare din membrii fondatori, fiecare din cei care încercau să ajute această idee aveau, la vremea respectivă, preocupări de altă natură şi, în general, preocupări existenţiale, deci ideea Memorialului ajunsese, la un moment dat, să meargă în scădere (să dea înapoi – n.n.). Şi aici trebuie să o spun cu voce tare – a apărut domnul Orban, care a preluat această idee. Noi i-am predat dânsului toate documentele, tot ce s-a făcut până la ora respectivă şi, împreună cu cei de la Iprotim şi împreună cu alţii, domnul Orban a reuşit să facă ceea ce vedem noi, la ora aceasta, că există.

Ioan Bânciu, urmaş, vicepreşedinte al Asociaţiei Memorialul Revoluţiei.

Cele 12 monumente care s-au făcut nu sunt opera noastră, ci sunt opera spiritului celor care au murit, în Decembrie 1989, în Timişoara şi în toată ţara. Şi mai ales a spiritului celor care au fost furaţi şi făcuţi să dispară şi cenuşa lor nu se ştie unde a ajuns. Datorită lor s-au născut aceste 12 monumente, datorită lor ne-a înţeles Timişoara şi toată ţara şi, mai departe, tot datorită lor mulţumesc celor care ne sprijină în continuare, ca la Popeşti-Leordeni să se ridice o biserică.

Văd că Dumnezeu ne ajută în continuare. Dumneavoastră ne-aţi ajutat şi vă mulţumesc. Cea mai mare mulţumire cred că o merită domnul Orban, care a preluat acest proiect. A tras de toţi. A tras de mine, în primul rând, ca urmaş, şi peste tot m-am dus, mi-a murit nevasta în revoluţie şi am trei copii şi tot nu l-am părăsit. În toţi aceşti ani, am fost alături de el şi am fost în toate întreprinderile şi am adunat bani ca să începem proiectele noastre cu aceşti bani, din donaţii. Mulţumesc cu această ocazie sponsorilor, care nu sunt sute, sunt chiar mii. Au fost şi persoane fizice care au depus puţinul care îl aveau.

 

Traian Orban, preşedintele Asociaţiei Memorialul Revoluţiei – rănit în Decembrie 1989

Noi atunci am fost toţi împreună, şi câţiva din cei 300000 de timişoreni am avut neşansa să fim împuşcaţi, alţii au avut neşansa să fie ucişi. Acest lucru nu este înţeles de cei care au putere de decizie politică. În România, în aceşti 20 de ani, asta a fost politica, de a-i disculpa.

Şi să trăim văzându-i pe cei care au tras în noi, să ne întâlnim cu ei de multe ori în oraş. Am fost la Bucureşti şi în compartiment, în vagonul de dormit, m-am trezit cu Veverca. Cel care era inculpat în sustragerea cadavrelor şi care a distrus proba celui pe care l-a împuşcat. Pe Ianos Paris. După ce l-a dus la camion şi s-a asigurat că pe respectivul l-a luat dintre cei morţi şi l-a dus acolo, în maşină, ulterior, a negat, afirmând că este în străinătate, undeva prin Ungaria trăieşte, şi că nu l-a împuşcat şi că ăla există.

Deci oameni care lucrează în judiciar au procedat la sustragerea şi distrugerea probelor: cadavre şi documentaţia referitoare la morţi şi răniţi. Nu ştiu dacă pe mulţi dintre dumneavoastră vă preocupă acest lucru, dar noi facem acest lucru, pentru că ne doare şi în prezent. Şi noi dorim să nu se mai întâmple aşa ceva. Şi-acum vă voi citi o Scrisoare Deschisă, pe care vă rog să o semnaţi, dacă sunteţi de acord, o scrisoare către autorităţile care pot decide susţinerea şi menţinerea actualei locaţii. Să ne putem desfăşura activitatea în această locaţie pe care am scos-o din ruină şi am făcut-o un obiectiv de importanţă naţională.

 

Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989” – Bucureşti

Foto 28 aprilie 2010

Şi noi am trecut prin aceleaşi emoţii la Bucureşti, acum, cu colegii de la Timişoara, aş vrea doar să vă spun ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, până aseară. Probabil că sunt chestiuni care nici nu v-au ajuns la urechi. A existat o întâlnire la Ministerul Apărării, între o delegaţie de la Memorial şi domnul Oprea, care a venit la Timişoara, aici lucrurile au decurs foarte legat, a fost primit foarte bine. Dânsul a promis că se va ocupa de biserica de la Popeşti-Leordeni şi despre o chestiune care de ani de zile ne preocupă. Mai mult decât atât, de îndată după întâlnire, a făcut o adresă către primul-ministru, domnul Emil Boc, şi a cerut să găsească resurse pentru ca această clădire să rămână a Memorialului.

În discuţiile pe care le-am avut, mi-a spus că va aborda subiectul şi la nivelul preşedinţiei şi că speră să înţeleagă că această clădire este simbol pentru ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989, şi nu oriunde, ci la Timişoara. Sâmbătă dimineaţa ne-am întâlnit la Jupiter, le-am înmânat… întâmplarea a făcut să fie şi domnul ministru în zonă, ne-am întâlnit, i-am dat proiectul care mi-a fost transmis de-aici, de la Timişoara, cum ar trebui să arate din punct de vedere arhitectonic acest monument, sigur, ţinându-se cont de sensibilităţile celor care doresc a se face şi să accepte orice propunere în proiect, pentru că, în fond şi la urma urmei, chiar dacă s-a angajat – şi sigur că are această putere să o facă –, are mai mulţi deputaţi de Ilfov alături. Probabil săptămâna viitoare vom merge la Popeşti-Leordeni, ca să vadă cum se va putea face schimbul de teren, eventual recompensa care va trebui dată acelui om fără suflet care nu cedează, de ani de zile, 10 metri pe lăţime şi 15 metri, cât este nevoie…

Regretă că nu a putut să ajungă astăzi şi pot să vă spun că este primul-ministru pe care eu îl văd implicat atât în desecretizarea dosarelor, care, curios, dar se apropie, inexplicabil pentru unii, dar s-a produs, nedorită de foarte mulţi, dar s-a produs, şi implicarea în aceste două proiecte, Popeşti-Leordeni şi proiectul de-aici, dacă putem să-i spunem proiect, c-aici este o chestiune care este concretă deja, mă refer la proiectul de finanţare a sumei care ar trebui alocată acelui domn care a revendicat ce nu se revendică, din punctul meu de vedere. Putea să revendice orice, dar nu aşa ceva!

– Arh. Pompiliu Alămoreanu, lider revoluţionar: Ştiţi ce e culmea? Că e şi revoluţionar! Şi nu-i moştenitor direct şi a făcut lovitura de stat ca membru al D.I.A., Direcţia de Informaţii a Armatei.

– Teodor Mărieş: Domnu’ Alămoreanu, nu vă pot contrazice. Aseară – şi aici este meritul Societăţii Timişoara, condusă de domnul preşedinte Florian Mihalcea, care a insistat mult, alături de alte organizaţii civice, pentru Legea lustraţiei şi, în sfârşit, se pare că se urneşte… Aseară, la ora zece şi jumătate, am plecat din faţa Comisiilor Reunite, mă refer la cele două Comisii reunite şi la Drepturile omului, care au adoptat proiectul Legii lustraţiei, pentru a fi promovat spre a fi votat în plen. Sper să fie votată până pe 20 mai, aşa cum s-a promis iniţial. Sper să avem o lege a lustraţiei şi să nu ne fie frică de acei oameni din Curtea Constituţională, nici nu pot să-i numesc oameni! Sunt acolo câţiva comunişti, în frunte cu preşedintele Curţii, şi care răspund la o singură comandă: se uită spre… şi de-acolo cântă cocoşul, ce cântă Iliescu, execută ei… la Palatul Parlamentului, acolo unde îşi are sediul Curtea Constituţională.

 

Liza Kratochwill


Evenimente ce vor urma

mai 2019
luni marți miercuri joi vineri sâmbătă duminică
aprilie 29, 2019 aprilie 30, 2019 mai 1, 2019 mai 2, 2019 mai 3, 2019 mai 4, 2019 mai 5, 2019
mai 6, 2019 mai 7, 2019 mai 8, 2019 mai 9, 2019 mai 10, 2019 mai 11, 2019 mai 12, 2019
mai 13, 2019 mai 14, 2019 mai 15, 2019 mai 16, 2019 mai 17, 2019 mai 18, 2019 mai 19, 2019
mai 20, 2019 mai 21, 2019 mai 22, 2019 mai 23, 2019 mai 24, 2019 mai 25, 2019 mai 26, 2019
mai 27, 2019 mai 28, 2019 mai 29, 2019 mai 30, 2019 mai 31, 2019 iunie 1, 2019 iunie 2, 2019

Users on page

Acum: 1
Săptămâna aceasta: 157
În total: 73306

Facebook

Unable to display Facebook posts.
Show error

Error: Error validating application. Application has been deleted.
Type: OAuthException
Code: 190
Please refer to our Error Message Reference.