Memorialul Revolutiei

Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara

Cupa Memorialul Revoluţiei la minifotbal – Ediţia a II-a

Cupa Memorial 2009

Evenimentul fotbalistic Cupa „Memorialul Revoluţiei” la minifotbal, ediţia a II-a – 2009, organizat de Asociaţia Memorialul Revoluţiei, a reunit la start 12 echipe, cu scopul de a comemora Eroii Revoluţiei din Decembrie ’89 printr-o competiţie sportivă.

După prima ediţie, găzduită de Centrul de Reeducare Buziaş, la care au participat 6 echipe, popularitatea turneului a crescut, a doua ediţie fiind organizată, de această dată, la Timişoara.

Au fost 4 zile dedicate fotbalului: între 12-13 decembrie faza grupelor preliminare la baza Altmayer, iar semifinala şi finala s-au jucat la Sala Olimpia între 15-16 decembrie 2009.

Înainte de fiecare partidă s-a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor Revoluţiei.

Competiţia fotbalistică antrenează în primul rând tineri din instituţii de stat sau din O.N.G.-uri care se ocupă de copiii defavorizaţi din punct de vedere social (orfani din revoluţie, tineri proveniţi din orfelinate şi centre de reeducare a minorilor, copii ai străzii etc.)

Organizatorii evenimentului, Ioan Bânciu (vicepreşedintele Asociaţiei Memorialul Revoluţiei, fost antrenor de fotbal în perioada 1980-1989 la echipa „Ambalajul Metalic”), Costel Balint (arestat în Revoluţie) şi Harald Pinzhoffer (orfan din Revoluţie) au elaborat un regulament şi s-au ocupat atât de organizarea turneului propriu-zis, cât şi de antrenarea echipelor care au reprezentat Memorialul.
Trebuie spus că, timp de un an, jucătorii s-au întâlnit cel puţin o dată pe săptămână pentru a se antrena, jucând minipartide de fotbal.

Cupa Memorial 2009

Deoarece doi dintre organizatori sunt profesori de educaţie fizică şi sport, i-au mobilizat şi pe elevii câtorva licee să participe la competiţie, respectiv pe cei de la liceele „Nikolaus Lenau”, „Jean Louis Calderon”, „William Shakespeare” şi „Banatul”, precum şi de la Grupul Şcolar Energetic.

Au mai fost prezenţi tinerii de la Fundaţia „Rudolf Walther” şi „Centrul Vieţii” din Timişoara, de la Centrul Creştin „Metanoia” din Timişoara şi Arad, alături de echipele Memorialului Revoluţiei: „Libertatea ’89” şi „Memorialul Revoluţiei”. Echipa de la „Centrul vieţii” este, de fapt, coordonată tot de „Memorialul Revoluţiei”, prin Bogdan Marius, orfan şi rănit în Revoluţie, care se ocupă de aceşti copii proveniţi de la orfelinatele din Timişoara.

Cupa „Memorialul Revoluţiei” reprezintă un omagiu şi o cinstire pentru cei care în zilele Revoluţiei din Decembrie 1989 s-au jertfit pentru noi, pentru ca România să fie azi o ţară liberă, prosperă şi integrată în Uniunea Europeană. Acţiunea competiţională contribuie la ridicarea sportului de masă în România şi se doreşte a fi un exemplu şi pentru alte asociaţii, instituţii şi cluburi sportive din România. „Principalul scop – ne spune Ioan Bânciu – este fixarea momentului revoluţionar Decembrie 1989 în istorie, dar şi în inimile oamenilor, ca aducere aminte, cinstire şi recunoştinţă pentru cei care atunci şi-au dat jertfa de sânge şi viaţă pentru România, pentru ca noi acum să fim liberi.În vremurile de acum, când tinerii stau mai mult în faţa televizoarelor şi a calculatoarelor, se impun programe de acest gen, atât pentru agrement, cât şi pentru menţinerea unei vieţi echilibrate şi sănătoase.”

Cupa Memorial 2009

Din păcate, constată tot Ioan Bânciu, „cei de vârsta a doua şi chiar de vârsta a treia, care nu sunt antrenaţi în sportul de performanţă, nu mai au acces la nicio sală de sport din Timişoara (România) datorită costurilor mari, astfel încât ne propunem să le dăm şi lor o mână de ajutor, să-i antrenăm şi să le redăm posibilitatea de mişcare.”

Spre bucuria noastră, dacă anul trecut jucătorii noştri au pierdut finala (cu naţionala României de fotbal de stradă), anul acesta fiind două echipe, chiar dacă una dintre ele a fost eliminată în preliminarii, cea de-a doua, „Libertatea ’89”, a seniorilor, a câştigat locul I, respectiv cupa. Pe locul al doilea s-au situat tinerii de la Fundaţia Rudolf Walther, pe al treilea „Metanoia” Timişoara, iar pe locul IV „Metanoia” Arad. În echipa care a câştigat trofeul au jucat, printre alţii: Ioan Bânciu (urmaş), fraţii Vâlceanu (orfani), Marian Mocioalcă, Alin Orban şi Hehn Robert, un junior de numai 16 ani.

Pe lângă cupe şi diplome, toţi participanţii au primit şi cadouri care le-au răsplătit strădania… fotbalistică, asigurate din fondurile Primăriei Municipiului Timişoara.

 

Simona Mocioalcă


Evenimente ce vor urma

februarie 2019
luni marți miercuri joi vineri sâmbătă duminică
ianuarie 28, 2019 ianuarie 29, 2019 ianuarie 30, 2019 ianuarie 31, 2019 februarie 1, 2019 februarie 2, 2019 februarie 3, 2019
februarie 4, 2019 februarie 5, 2019 februarie 6, 2019 februarie 7, 2019 februarie 8, 2019 februarie 9, 2019 februarie 10, 2019
februarie 11, 2019 februarie 12, 2019 februarie 13, 2019 februarie 14, 2019 februarie 15, 2019 februarie 16, 2019 februarie 17, 2019
februarie 18, 2019 februarie 19, 2019 februarie 20, 2019 februarie 21, 2019 februarie 22, 2019 februarie 23, 2019 februarie 24, 2019
februarie 25, 2019 februarie 26, 2019 februarie 27, 2019 februarie 28, 2019 martie 1, 2019 martie 2, 2019 martie 3, 2019

Users on page

Acum: 1
Săptămâna aceasta: 196
În total: 68408

Facebook

Unable to display Facebook posts.
Show error

Error: Error validating application. Application has been deleted.
Type: OAuthException
Code: 190
Please refer to our Error Message Reference.