Memorialul Revolutiei

Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara

Evenimente ce vor urma

decembrie 2017
luni marți miercuri joi vineri sâmbătă duminică
noiembrie 27, 2017 noiembrie 28, 2017 noiembrie 29, 2017 noiembrie 30, 2017 decembrie 1, 2017 decembrie 2, 2017 decembrie 3, 2017
decembrie 4, 2017 decembrie 5, 2017 decembrie 6, 2017 decembrie 7, 2017 decembrie 8, 2017 decembrie 9, 2017 decembrie 10, 2017
decembrie 11, 2017 decembrie 12, 2017 decembrie 13, 2017 decembrie 14, 2017 decembrie 15, 2017

Categoria: General12:00 pm: Noi apariții editoriale

decembrie 16, 2017 decembrie 17, 2017
decembrie 18, 2017 decembrie 19, 2017 decembrie 20, 2017 decembrie 21, 2017 decembrie 22, 2017 decembrie 23, 2017 decembrie 24, 2017
decembrie 25, 2017 decembrie 26, 2017 decembrie 27, 2017 decembrie 28, 2017 decembrie 29, 2017 decembrie 30, 2017 decembrie 31, 2017

Utilizatori Online

Acum: 1
Săptămâna aceasta: 382
În total: 39551

Facebook

Cu emoție și respectul cuvenit , vă anunțăm că în data de 18 decembrie, 2017, orele 17 se va deschide la Memorialul Revoluției din Timișoara expoziția „89 din fereastră ” de Suzana Fântânariu, partea a doua a proiectului „89 din ușă” (2016). Prezența Dumneavoastră ar fi de bun augur , întregind momentul special al rememorării Revoluției din Timișoara cu ajutorul limbajului plastic contemporan .Vă vom ține la curent cu noi date, completări, imagini și informații utile. Iată, atașamentul scriitorului FLORIN TOMA ,„Viața românească”, București față de acest eveniment :

Am prins această expoziţie în stadiul de eboşă, de germen măiastru privind resurecţia unei memorii azi cam şchioape şi cocoşate (oooo, Mnemosyne, câtă nevoie avem acum de tine şi mereu!). A fost o vizită reparatorie la Memorialul Revoluţiei din Timişoara, în toamna ce a trecut. Era nu doar urmarea dorinţei prietenilor care mă însoţeau (Suzana Fântânariu şi Marcel Tolcea…înţeleg că ei sunt curatorii şi inima acestei expoziţii), dar şi un fel de deculpabilizare a mea, ca o recuperare a unui suflu gata-gata să fie pierdut. Fiindcă auzisem multe lucruri frumoase şi emoţionante despre iniţiativa dlui Traian Orban şi, de fiecare dată când părăseam Timişoara, îmi reproşam ratarea unei coborâri în istorie, în acest loc în care lacrima e mai liberă ca noi.
Am retrăit atunci – parcurgând un itinerariu stabilit de gazdele mele – pas cu pas (off, până şi această locuţiune începe să se tocească!), toată povestea dramatică a acelor zile ale Timişoarei, care au schimbat istoria României. Era acolo Timișoara vie, nu cea din povești sau din mărturii, cu oamenii ei, cu eroii ei, cu sufletele ei, cu spiritul ei, cu durerea ei, cu emanciparea ei, cu morții ei. Fiecare cameră a muzeului (sfârșind cu atmosfera pioasă din fabuloasa capelă), fiecare fotografie, fiecare exponat m-a pus pe gânduri în felul său. Totodată, ele, mărturiile, mi-au hrănit voința cu hotărârea de a înțelege altfel eroismul în momentele-limită, de a evalua pe o altă scală sacrificiul și de a recompune pe măsuri noi și dimensiuni credibile pârjolul libertății.
Am văzut atunci „Ușile” Suzanei Fântânariu – o expoziție despre care auzisem și pe care voiam neapărat s-o vizitez – ușile prin care se înțelegea mai bine revoluția, aceea care le smulsese din sediul partidului, ușile terorii, ușile kafkiene ce nu lăsaseră până atunci libertatea să pătrundă în labirintul putrefact. Acele uși au devenit, sub fantezia rece, încărcată de suferință a Suzanei Fântânariu, metafore ale libertății, subiecte de meditație gravă asupra existenței umane. A fost cea mai provocatoare ofertă de ficțiune factuală ruptă din coasta realității, pe care am primit-o vreodată din partea unui artist.
Străbătând culoarele muzeului, am ajuns, în sfârșit, și la atelierul încropit acolo, în care Suzana Fântânariu punea să rodească o altă idee. De la uși, a trecut la ferestre. Da, am văzut câteva exponate și schițe de lucru pentru o nouă expoziție: același decembrie 1989, văzut însă de la fereastră. Sau de dincolo de perdea. De unde, dacă ne aducem aminte, s-au făcut sute de fotografii, ca niște sacramente mărturisitoare despre violență, moarte, intoleranță, dictatură, eroism. M-au șocat la fel de tare ca și exponatele de la etaj, acele uși așezate într-o succesiune pe care am numit-o în gând „revoluția ușilor deschise”.
Acum, de la uși, am ajuns la ferestre. Prin care Suzana Fântânariu ne propune să vedem revoluția dincolo de timp, dincolo de început, dincolo de prejudecăți, dincolo de tristețea aproape resemnată a prezentului. Și dincolo de geamuri, atunci și acolo, jos, aidoma unui plonjeu spectaculos în strada memoriei, în piețele neînfrânte ori pe caldarâmul însângerat al podurilor de peste Bega, acea curgere lentă și indolentă a hazardului.
Dar, mă întreb legitim: după ferestre, oare ce urmează? Mi-e teamă că privirea noastră din ce în ce mai chinuită, mai obosită și mai pâcloasă, provocată de aceste vremuri pe care le trăim, la 28 de ani distanță de timpul eroic (ochiul are cristalinul opac, corpul vitros ca smoala și retina bătătorită), spațiul prin care, deci, se va strecura privirea înspre acel timp, am impresia că se va restrânge tot mai dureros. Până când va deveni o crăpătură, o fantă îngustă, prin care lumina memoriei va ajunge să joace feste chiar istoriei înseși... Cine știe?

11 decembrie 2017 FLORIN TOMA
Viața Românească
... See MoreSee Less

Expoziția „89 din fereastră”

decembrie 18, 2017, 5:00pm - decembrie 18, 2017, 6:00pm

Cu emoție și respectul cuvenit , vă anunțăm că în data de 18 decembrie, 2017, orele 17 se va deschide la Memorialul Revoluției din Timișoara expoziția „89 din fereastră ” de Suzana Fântânariu, partea a doua a proiectului „89 din ușă” (2016). Prezența Dumneavoastră ar fi de bun augur , întregind momentul special al rememorării Revoluției din Timișoara cu ajutorul limbajului plastic contemporan .Vă vom ține la curent cu noi date, completări, imagini și informații utile. Iată, atașamentul scriitorului FLORIN TOMA ,„Viața românească”, București față de acest eveniment : Am prins această expoziţie în stadiul de eboşă, de germen măiastru privind resurecţia unei memorii azi cam şchioape şi cocoşate (oooo, Mnemosyne, câtă nevoie avem acum de tine şi mereu!). A fost o vizită reparatorie la Memorialul Revoluţiei din Timişoara, în toamna ce a trecut. Era nu doar urmarea dorinţei prietenilor care mă însoţeau (Suzana Fântânariu şi Marcel Tolcea…înţeleg că ei sunt curatorii şi inima acestei expoziţii), dar şi un fel de deculpabilizare a mea, ca o recuperare a unui suflu gata-gata să fie pierdut. Fiindcă auzisem multe lucruri frumoase şi emoţionante despre iniţiativa dlui Traian Orban şi, de fiecare dată când părăseam Timişoara, îmi reproşam ratarea unei coborâri în istorie, în acest loc în care lacrima e mai liberă ca noi. Am retrăit atunci – parcurgând un itinerariu stabilit de gazdele mele – pas cu pas (off, până şi această locuţiune începe să se tocească!), toată povestea dramatică a acelor zile ale Timişoarei, care au schimbat istoria României. Era acolo Timișoara vie, nu cea din povești sau din mărturii, cu oamenii ei, cu eroii ei, cu sufletele ei, cu spiritul ei, cu durerea ei, cu emanciparea ei, cu morții ei. Fiecare cameră a muzeului (sfârșind cu atmosfera pioasă din fabuloasa capelă), fiecare fotografie, fiecare exponat m-a pus pe gânduri în felul său. Totodată, ele, mărturiile, mi-au hrănit voința cu hotărârea de a înțelege altfel eroismul în momentele-limită, de a evalua pe o altă scală sacrificiul și de a recompune pe măsuri noi și dimensiuni credibile pârjolul libertății. Am văzut atunci „Ușile” Suzanei Fântânariu – o expoziție despre care auzisem și pe care voiam neapărat s-o vizitez – ușile prin care se înțelegea mai bine revoluția, aceea care le smulsese din sediul partidului, ușile terorii, ușile kafkiene ce nu lăsaseră până atunci libertatea să pătrundă în labirintul putrefact. Acele uși au devenit, sub fantezia rece, încărcată de suferință a Suzanei Fântânariu, metafore ale libertății, subiecte de meditație gravă asupra existenței umane. A fost cea mai provocatoare ofertă de ficțiune factuală ruptă din coasta realității, pe care am primit-o vreodată din partea unui artist. Străbătând culoarele muzeului, am ajuns, în sfârșit, și la atelierul încropit acolo, în care Suzana Fântânariu punea să rodească o altă idee. De la uși, a trecut la ferestre. Da, am văzut câteva exponate și schițe de lucru pentru o nouă expoziție: același decembrie 1989, văzut însă de la fereastră. Sau de dincolo de perdea. De unde, dacă ne aducem aminte, s-au făcut sute de fotografii, ca niște sacramente mărturisitoare despre violență, moarte, intoleranță, dictatură, eroism. M-au șocat la fel de tare ca și exponatele de la etaj, acele uși așezate într-o succesiune pe care am numit-o în gând „revoluția ușilor deschise”. Acum, de la uși, am ajuns la ferestre. Prin care Suzana Fântânariu ne propune să vedem revoluția dincolo de timp, dincolo de început, dincolo de prejudecăți, dincolo de tristețea aproape resemnată a prezentului. Și dincolo de geamuri, atunci și acolo, jos, aidoma unui plonjeu spectaculos în strada memoriei, în piețele neînfrânte ori pe caldarâmul însângerat al podurilor de peste Bega, acea curgere lentă și indolentă a hazardului. Dar, mă întreb legitim: după ferestre, oare ce urmează? Mi-e teamă că privirea noastră din ce în ce mai chinuită, mai obosită și mai pâcloasă, provocată de aceste vremuri pe care le trăim, la 28 de ani distanță de timpul eroic (ochiul are cristalinul opac, corpul vitros ca smoala și retina bătătorită), spațiul prin care, deci, se va strecura privirea înspre acel timp, am impresia că se va restrânge tot mai dureros. Până când va deveni o crăpătură, o fantă îngustă, prin care lumina memoriei va ajunge să joace feste chiar istoriei înseși... Cine știe? 11 decembrie 2017 FLORIN TOMA Viața Românească

View on Facebook