Cine a tras?..

CINE A TRAS ÎN NOI... DUPĂ 22?!

 
Interviu cu colonelul magistrat Ilina Radu - prim-procuror al Parchetului Militar Timişoara... la 20 de ani de la evenimente
 

L.K.: - Bine aţi venit la Memorialul Revoluţiei cu ocazia lansării celui de-al VII-lea volum! Ne bucurăm să vă avem alături! Se ştie că Timişoara este, încă, nerăbdătoare să afle adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în 1989, despre cine este responsabil de omorul a câte unui membru din familie. Acum, că domnii Chiţac şi Stănculescu, cei doi foşti generali, sunt condamnaţi şi îşi ispăşesc pedeapsa, aşa cum se ştie, v-aş ruga să ne spuneţi care este, la ora actuală, activitatea Parchetului Militar în această problemă a evenimentelor din 1989.

R.I.: - E firesc să fie Timişoara nerăbdătoare. Eu, la rândul meu, aştept cât mai multe adevăruri despre ceea ce s-a întâmplat aici, şi nu numai aici, şi în ţară, la acea vreme. Condamnarea lui Stănculescu şi Chiţac, a generalilor, acum în rezervă, în opinia noastră, a fost justificată şi spun asta pentru că la dosarul respectiv s-a lucrat, în cea mai mare parte, aici, la Timişoara. Procurorii militari, colegii mei de aici, au lucrat, s-a obţinut condamnarea lor în instanţă, e adevărat, într-o perioadă de timp poate prea întinsă, şi doar ei se află, acum, în executarea unei pedepse privative de libertate. Despre celelalte dosare, cam ce pot să vă spun, în mod cert, de la începutul acestui an, la noi, la Parchetul Militar Timişoara, nu mai există niciun dosar privind Revoluţia Română de la Timişoara. De ce spun asta? Pentru că, potrivit legii şi normelor de procedură, în prezent, în vigoare, până la modificarea acestui Cod, potrivit acestor norme, competenţa materială revine unei unităţi superioare de Parchet, date fiind faptele grave şi deosebit de grave comise şi sub aspectul cărora sunt cercetaţi făptuitorii – omoruri simple, omoruri grave, deosebit de grave, vătămări corporale grave, chiar genocid, instigări la astfel de infracţiuni – sunt de competenţa Parchetului Militar Teritorial Bucureşti, Curţii Militare de Apel Bucureşti sau Secţiei Parchetelor Militare Bucureşti. Pot să vă spun că, şi în prezent, se află pe rolul secţiei Parchetelor Militare şi al altor unităţi, repet, competente material, şi sunt colegi de ai mei care îşi dau toată străduinţa în a lămuri cât mai multe fapte, cât mai multe împrejurări, care, toate luate împreună, au constituit ceea ce noi am simţit atunci ca fiind Revoluţia Română din Timişoara.

L.K.: - Da, vă referiţi la dosarele din judeţ sau şi cele din alte zone?

R.I.: - Nu numai. În principal, la Banat. Şi, când spun asta, mă refer la evenimentele din judeţele Arad, Timiş sau Caraş-Severin. Dar ştiu că şi celelalte oraşe fierbinţi, ca să spun, să nu uităm Sibiul, să nu uităm Clujul, unde s-au petrecut, s-au derulat fapte, cu excepţia Bucureştiului, au fost cu totul excepţionale faptele comise atunci şi aceste situaţii şi dosare se află în atenţia colegilor mei şi m-aş bucura ca, în acest an, la 20 de ani, nu neapărat c-ar fi un termen, poate doar simbolic, nu neapărat c-ar fi două decenii, m-aş bucura să fie mai multe adevăruri despre noi, despre cei care au vrut, atunci, să înfrângă pornirea firească de libertate.

L.K.: - Practic, în ce constă colaborarea Parchetului Militar, cum se colaborează cu cei de la Parchetul Militar Bucureşti şi din alte judeţe în dosare, în probleme privind Hunedoara, de exemplu, Arad, Sibiu, Cluj? Ne referim, aici, la Banat, în mod special, pentru că dumneavoastră aveţi o evidenţă a acestor dosare.

R.I.: - Vedeţi, aici beneficiem de spiritul de castă mai pronunţat, de camaraderie, specific sistemului de Parchete Militare... În virtutea acestui spirit, relaţiile sunt deosebit de pozitive. Nici nu mai suntem mulţi, de altfel, în sistem, suntem undeva până în 50 de procurori militari în ţară. Şi ar fi absolut nefiresc să nu colaborăm cum s-ar cuveni. În ce s-au materializat astfel de relaţii? În consultări permanente, în delegarea întocmirii unor acte în teritoriu de către procurori de aici, ştiu eu, descinderi, constatări la faţa locului, cercetări la faţa locului, cu întocmirea de material video, foto, care să le fie util colegilor competenţi şi care au pe rol aceste dosare cu evenimentele din vestul ţării. Ori de câte ori au venit colegi din Bucureşti, c-a fost vorba de şeful secţiei sau de alţi colegi care au în instrumentare astfel de dosare, ori de câte ori au venit aici, le-am dat tot concursul, aşa era firesc, şi am mers peste tot acolo unde se impunea clarificarea unor probleme şi unde erau elemente care să ne conducă la nişte indicii cât mai utile pentru soluţionarea dosarelor.

L.K.: - De curând am stat de vorbă cu un fost militar, deci era proaspăt încorporat în Decembrie 1989, la o Unitate Militară din Hunedoara. El a fost trimis chiar într-o misiune specială, pentru a însoţi un ofiţer cu documente la Garnizoana Timişoara. Mi-a povestit că unitatea aceea din Hunedoara a fost atacată, zile şi nopţi, şi a fost un dezastru acolo. Au fost atacaţi, nici el nu ştie de cine, nici camarazii lui, ei spuneau, atunci, „oamenii lui Ceauşescu”...

R.I.: - Generic.

L.K.: - ...generic, evident, acele pisici pe acoperiş. Dumneavoastră poate ne puteţi răspunde la această dilemă! Ce forţe au fost? Pentru că sunt forţe care se regăsesc în toate oraşele unde au fost victime. Cele mai multe victime.

R.I.: - Îmi pare rău că n-am un răspuns...

L.K.: - Şi asta s-a întâmplat după 20. Din 20 până în 26 decembrie.

R.I.: - Vedeţi, asta doare mai mult! Până atunci, a fost ridicarea la luptă, a fost revoluţia aceea trăită cu intensitate, emoţie şi eroism, şi cred că, după 21, a fost altceva, ce nu mai trebuia să fie. Din păcate, repet, nu am un răspuns clar pentru ce a fost la Hunedoara, nu am instrumentat personal dosare legate de oraşul sau judeţul Hunedoara, am auzit doar că în asemeni alte oraşe, de exemplu Caraş-Severin, şi pot să vă spun că, la acea vreme, eram procuror civil în Reşiţa şi ştiu cum au fost cele şapte zile de infern, mai bine spus seri sau nopţi în Reşiţa, când s-a tras continuu, în opinia mea, fără rost. Tot aşa, şi Hunedoara a fost ţinta unor forţe care, repet, au urmărit paralizarea acestor manifestări libere şi sincere şi cred că...

L.K.: - A fost atacată unitatea militară, efectiv.

R.I.: - Am auzit, repet, sunt jurist şi nu pot să fac speculaţii. Pot să mă refer doar cu privire la ce cunosc în dosare, unde am lucrat. Unde nu...

L.K.: - Dumneavoastră, în 1989, ce funcţie aveaţi? Unde v-a găsit momentul ’89?

R.I.: - Eram procuror civil la Reşiţa, la Parchet, la Procuratura Reşiţa. Trei ani după repartizare.

L.K.: - Cum au fost acele zile pentru dumneavoastră?

R.I.: - E prima oară când sunt întrebat despre asta... au fost şi aspecte amuzante în dramatismul ăla, pot să vă spun că au fost zile de mare încordare, cu aceeaşi necunoscută şi cu aceeaşi frenezie a trăirii fiecărei nopţi, în intervalul 22 până prin 2 sau 3 ianuarie, foarte multe forţe, simulatoare chiar, au fost antrenate împotriva locuitorilor oraşului Reşiţa.

L.K.: - Aţi văzut oameni răniţi, aţi văzut cum se trage, aţi fost martor la evenimente de acest fel?

R.I.: - Eu nu am văzut, nu. N-am fost. Eram cu familia, cu vecinii, cu prietenii, am trăit nişte nopţi memorabile, atunci, fără somn...

L.K.: - Eraţi la serviciu sau aveaţi acele zile libere de sărbători?

R.I.: - Nu. Ziua eram la serviciu. Ziua – program normal, seara cu familia, cu prietenii... ne reuneam trei, patru familii de vecini şi stăteam pe jos, pe covoare, pentru că se trăgea formidabil, uneori chiar la nivelul ferestrelor noastre, şi nu-ţi ardea să faci balet prin casă.

L.K.: - În blocuri?

R.I.: - În blocuri, da. În blocurile din, relativ, zona centrală a oraşului. A fost urât...

L.K.: - Asta în ce zi ?

R.I.: - Mi-amintesc de acea noapte cruntă de 23 spre 24 când s-a tras, ne găseam câţiva colegi într-un bloc din zona centrală şi s-a tras formidabil. De la nouă seara până la şase dimineaţa, continuu, cred că au fost zeci de mii de cartuşe şi am fost speriat. Şi chiar atunci am spus: dacă Dumnezeu ne iubeşte, vom prinde Ajunul serii următoare, ca să colindăm. Era Ajunul Crăciunului, însă, noaptea aia a fost furibundă. Şi nu eram de competenţă, de aia nu ne-am implicat profesional. Ca procuror civil nu puteai atunci să cercetezi faptele cu arme ale militarilor şi se ştiu foarte puţine lucruri. S-au găsit foarte puţine tuburi de cartuşe din cele care trebuiau să fie. S-au găsit, în schimb, repet, unele dispozitive care, ulterior, ar fi fost analizate şi ar fi putut constitui simulatoare de tragere sau ţinte false.

L.K.: - Dar dumneavoastră, acum, cred că sunteţi cel mai în măsură să-mi spuneţi care au fost tipurile, în afară de calibrul ăla obişnuit, 7,62, care au fost toate tipurile de gloanţe care au fost identificate, folosite în 1989 şi care au cauzat decese şi răni. Deci au fost o dată aceste 7,62, au fost acele dum-dum explozive şi-n afară de...

R.I.: - 7,65-ul a fost, pistoale-mitraliere scurte...

L.K.: - Kalaşnikov, da, din acestea au fost folosite şi la... cred că şi la cazul Jubea...

R.I.: - ...un tip care, atunci, erau doar în dotarea forţelor speciale, la acel moment. Pistoale cu pat scurt şi cu ţeavă scurtă. Mai erau pistoale-mitralieră, AKAEM-uri obişnuite. Au fost apoi, s-a tras chiar şi cu aruncător de grenade, cu AG 7 şi cu diverse tipuri de pistoale.s

L.K.: - Pistoale ale forţelor armate sau...?
R.I.: - Pistoale din dotare. E foarte greu de spus.
L.K.: - Păi, ce pistoale avea România, la acea oră?
R.I.: - TT şi Carpaţi-ul.
L.K.: - Carpaţi-ul, care era în dotarea Miliţiei, nu?

R.I.: - De regulă, era la Miliţie, forţe de Securitate... şi TT-urile, care erau, deopotrivă, şi aici şi acolo. La ofiţeri sau la...

L.K.: - Şi aici ce tipuri de calibru de gloanţe erau folosite, la tipurile astea de pistoale?

R.I.: - Păi, discutăm şi de calibru de 9 milimetri, cu tuburi specifice, cam de nouă milimetri.

L.K.: - Dar cele care se foloseau la lunetă, deci ţintă fixă?

R.I.: - Carabine sau puşti-mitralieră cu tambur.

L.K.: - Aşa. Cele care au făcut multe victime şi la Timişoara. Punct ochit, punct lovit.

R.I.: - Nu sunt sigur şi nu aş vrea să dau cifre, sunt ani de când nu m-am aplecat asupra acestor date tehnice...

L.K.: - Dar există o listă?

R.I.: - Da, sigur, mă pot informa, dar în acest moment... O promisiune că nu sunt pregătit cu date tehnice, că, m-aţi prins aşa... că nu sunt pregătit cu date tehnice sau cu date statistice, v-aş putea spune câte dosare, pe soluţii, nu sunt pregătit acum, am venit cu drag la întâlnirea cu dumneavoastră. Cu altă ocazie, fără ezitare şi cu plăcere!

L.K.: - Vă mulţumim şi ne bazăm pe ajutorul dumneavoastră!

 
 
A consemnat Liza Kratochwill
 
 
Revista on-line
Cuprins alte publicaţii
Despre Noi
Baza de date
Revolutia din 1989
Evenimente
Publicatii
Monumente
Contact
Creatstormmedia