Impresii de la vernisaj

Impresii de la vernisaj

 

Oaspete al vernisajului expoziţiei itinerante a fost şi doamna Ricarda Ilse, berlineză „pur-sânge”, care s-a familiarizat, de ceva vreme, cu Timişoara şi mai ales cu Strada Emanoil Ungureanu. Motivul acestei apropieri geografice şi, nu în ultimul rând, sufleteşti, este parteneriatul iniţiat împreună cu Societatea Culturală „Ariergarda”, condusă de domnul conferenţiar dr. Daniel Vighi, al cărei rod a fost lansarea, în 18 octombrie 2008, a portalului turistic www.banat24.com,

care a prezentat o istorie pitorească a Străzii Piariştilor, cum s-a numit, în vremuri mai romantice, decât azi, Strada Emanoil Ungureanu.

Şi pentru că Memorialul Revoluţiei îşi are sediul chiar pe strada sus-menţionată, întâlnirea cu doamna Ricarda Ilse a fost „inevitabilă”. Şi foarte plăcută şi rodnică, deoarece s-a lăsat cu o colaborare. Dar despre asta vom vorbi în numărul următor al buletinului nostru

 
 
 
 
Ora 0 după sângeroasa Revoluţie Română din Decembrie 1989 şi trecerea la democraţie şi libertate
 
Trebuie să modelăm o cultură europeană a rememorării peste generaţii a acestor evenimente politice mai recente!

A început la Berlin, la sfârşitul lui mai 2009, în cadrul unui Forum de Istorie care a durat, din păcate, doar 3 zile jubileul de 20 de ani al desfiinţării dictaturii, de către cetăţenii înşişi din ţările Europei Centrale şi de Est, prin revoluţii paşnice, dar şi tragice şi sângeroase. Această aniversare prilejuieşte, în toate ţările în care au avut loc revoluţiile, pentru toate generaţiile, o serioasă privire retrospectivă referitoare la întrebarea de unde şi încotro se îndreaptă această impetuoasă emancipare civică.

Nu contează doar să înalţi imnuri către martirii curajoşi pe care i-a creat Revoluţia Română din Timişoara şi din Bucureşti în Decembrie 1989. Ci ar trebui să ne imaginăm de ce tocmai în această Revoluţie Română tragică aceşti oameni şi-au dat viaţa cu asemenea curaj:

Libertate, libertatea persoanei, libertatea de opinie şi libertatea cuvântului libertatea de a decide asupra propriei vieţi, libertatea de convingeri!

Cinstirii acestor oameni i s-a dedicat, în mod special, Memorialul Revoluţiei din 1989 din Timişoara, conducătorul lui, Dr. Traian Orban, cât şi toţi colaboratorii.

Aceste valori, pentru care s-a luptat în această Revoluţie, cu atâta înflăcărare şi fără a ţine seama de propria viaţă, tocmai în România, sunt apărate de Drepturile Fundamentale ale Cartei Europene de astăzi (18.12.2000, C 364/8, ş.a.). După ratificare, ea va fi valabilă pentru peste 493 milioane de oameni din Europa. (Observaţie: Pentru cetăţenii Poloniei şi ai Marii Britanii, la dorinţa acestor ţări, Carta Drepturilor Fundamentale nu va dobândi valabilitate juridică). Nu a avut loc încă ratificarea definitivă, completă, în mod necesar, a tratatului în toate ţările europene. Ea este premisa pentru Constituţia Europeană. Carta Drepturilor Fundamentale, aprobată de aici înainte în negocieri de compromis doar ca anexă a Constituţiei, devine, totuşi, obligatorie din punct de vedere juridic. Numele de Constituţia Europeană nu îl mai poate purta, spre regretul tuturor cetăţenilor din diferitele europene, care se simt europeni, ci se numeşte acum, simplu, doar Tratatul Principiilor Uniunii Europene.

Acest rezultat, grabnica ratificare completă a acestui tratat la toate verigile dificile din cadrul Europei, pentru rezoluţia drepturilor fundamentale ale cetăţenilor săi precum şi pentru Tratatul Principiilor (sau Constituţie) ar trebui să. Totuşi, ne dă de gândit dacă, de curând, la începutul lui iunie 2009, participarea generală la vot, alegerea Parlamentului European, a primei reprezentanţe a cetăţenilor europeni, a fost doar de 40%! O respingere a Europei prin nevotare ca o compensaţie pentru intervenţie, pentru tratativele politice?

Lipseşte, cumva, aici şi cultura europeană a rememorării, pentru a valorifica exact laturile şi formele de prezentare pozitive şi negative de astăzi, pe care Europa, Uniunea Europeană le scoate la iveală, pentru a ne putea exercita influenţa, ca cetăţeni emancipaţi, de ex. pentru procesele necesare de schimbare?

Au devenit, pe de altă parte, pacea de odinioară, de decenii, din istoria Europei, participaţia la drepturile cetăţeneşti generale, libertatea de a călători şi cea de opinie ş.a. în asemenea măsură un bun obştesc, încât nu mai putem să le apreciem valoarea?

La 28.05.2009, la Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, destul de departe de centrul oraşului, în districtul Grünewald, a avut loc vernisajul expoziţiei Ora 0 a Revoluţiei Române - Timişoara, Decembrie 1989. Au fost prezentate mai mult de 100 de fotografii despre evenimentele nemijlocite din timpul Revoluţiei din Timişoara, dar şi din alte localităţi ale României. Adina Hornea, traducătoare şi colaboratoare a Memorialului Revoluţiei din Timişoara s-a îngrijit ca această expoziţie să fie convingătoare şi impresionantă. Manifestarea a avut loc în colaborare cu Memorialul Revoluţiei din Timişoara, sub conducerea preşedintelui său, Dr. Traian Orban.

Discursul de deschidere a fost ţinut în limba germană de către conf. Dr. Vasile Docea (Universitatea de Vest, Facultatea de Ştiinţe Politice).

Dr. Traian Orban a povestit cu cuvinte simple, pline de forţă, într-un mod zguduitor, despre trăirile sale din timpul Revoluţiei, despre motivele sale nu doar de a participa activ la această Revoluţie, ci şi de a se dedica păstrării şi moştenirii ei pentru generaţiile următoare. Dr. Traian Orban a spus că, în acele zile de decembrie, s-a născut a doua oară.

 

Mass-media - un instrument al puterii şi al voinţei democratice a oamenilor

În continuare, a fost prezentat un film impresionant şi înflăcărat documentar despre Revoluţia din Timişoara., Noi nu murim (30 de minute, titrat în limba germană) despre Revoluţia din Timişoara. Unii vizitatori ai expoziţiei au fost de părere că acest film este prea emoţional. Nu sunt specialist în filme documentare. Totuşi, cred că aceste evenimente, care sunt aşa de revoluţionare, dacă le-ai trăit personal, nu pot fi redate fără emoţie, fără pasiune. În orice caz, acest film a redat o cronologie foarte bună a parcursului Revoluţiei şi citează şi documente esenţiale care demonstrează obiectivitatea şi corectitudinea datelor. şi corectitudinea datelor. Istoricii şi cercetătorii pot să valorifice aceste documente.

În orice caz, această prelucrare a Memorialului demonstrează în mare măsură integritatea, obiectivitatea şi grija pentru oameni şi pentru istoriile lor, care sunt legate de această Revoluţie.

Revoluţia şi influenţa mass-mediei - o exemplificatoare anticipare a puterii de astăzi a mass-mediei şi a modurilor ei de a acţiona în politică şi societate

Un aspect nou pentru mine, exprimat în acest film, a fost acela că deja în această Revoluţie Română s-a întâmplat, altfel decât, de exemplu, în RDG în toamna lui 1989, ca Televiziunea şi Radioul să fi jucat un rol creator, care a influenţat pozitiv, cât şi un rol posibil manipulator în evenimentele revoluţionare. Şi aici Revoluţia Română are o noutate care anticipează. Astăzi vorbim aproape zilnic despre influenţa mass-mediei, cât şi despre influenţa internetului asupra societăţii, asupra politicii şi retroactiv asupra cetăţenilor. Mass-media este un instrument, un instrument al puterii, dar şi al voinţei democratice, libere a tuturor oamenilor, aşa cum, de ex., este internetul. Acest film documentar, Noi nu murim!, a arătat clar influenţa mass-mediei de atunci asupra structurilor revoluţionare şi politice în curs de formare, a arătat oameni decişi pentru acţiuni politice, care păreau pregătiţi pentru această schimbare.

O valorificare istorică a acestor evenimente trebuie să şi-o rezerve, desigur, istoricii. Aceasta nu pare un câmp de activitate neimportant pentru istorici şi oamenii de ştiinţă din alte discipline de specialitate, mai cu seamă că, în ce priveşte conţinutul, are o puternică legătură cu timpurile de azi.

Domnul Dr. Vasile Docea a indicat, în discursul său, foarte clar această discrepanţă dintre alegerile europene 2009, care încă nu avuseseră loc, şi dintre cei 20 de ani de după schimbare. El a anticipat, în cuvântul său, evenimentele alegerilor europene. Dr. Docea a vorbit, fără a aprecia negativ, doar constatator, despre absenţa dorinţei de a vorbi, referitor la această Revoluţie, a generaţiei tinere, de ex. A studenţilor din România. Dr. Docea a îndemnat la reflecţia asupra culturii incomplete a rememorării în Europa, el nu a făcut asta cu degetul arătător ridicat, ci cu curiozitate ştiinţifică şi ca european convins.

 
O critică constructivă, un cuvânt pentru dialog

Dacă iniţiatorilor acestui Forum de Istorie, politicienilor care conduc ar lua în serios moştenirea vie şi dezbaterea în jurul acestei Revoluţii din 1989, atunci nu ar mai trebui să se repete acest lucru în următorii 20 de ani. Dar să nu lăsăm răspunderea doar politicienilor! Tinerii de atunci, care au îndrăznit să pregătească un sfârşit brusc al dictaturilor comuniste cu preţul propriei vieţi, descoperă astăzi o generaţie la fel de tânără, pe cea a copiilor lor. Dialogul între aceste generaţii şi generaţiile următoare ar trebui să rămână treaz, ar trebui să fie condus cu însufleţire, motivele care au scos atunci pe străzi generaţiile de părinţi ar trebui să le fie tinerilor nu doar inteligibile. Această conoaştere ar trebui să creeze la tineri o sensibilitate pentru nedreptatea de astăzi şi pentru injustiţie, pentru îngrădirile drepturilor cetăţeneşti, pentru ameninţarea libertăţii în general. Cunoştinţele din această Revoluţie trebuie folosite pentru dezbaterea prezentului, a politicii, a sentinţelor juridice. Din păcate, este o realitate faptul, exprimat tocmai de aceste alegeri parlamentare nedorite, că drepturile cetăţeneşti actuale nu se dăruiesc, trebuie să lupţi pentru ele. Asta înseamnă nici mai mult, nici mai puţin că acest bun nu este un lucru de la sine înţeles, nu este o lege a naturii de politică socială, care se impune şi se obţine singură.

Apropierea de această tematică nu trebuie să rămână restrânsă doar la avânturi ale claselor ca program obligatoriu sau să se termine acolo, oricât de lăudabile şi importante sunt, nu rareori, aceste prime contacte cu această parte a istoriei. Cultura europeană a rememorării, denumită de domnul Dr. Docea, care este cultivată atât de activ, într-un mod atât de convingător de către Dr. Traian Orban la Memorialul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, trebuie să devină un bun obştesc, dar ceva a cărui valoare trebuie să o dobândeşti permanent prin muncă.

Aşa trebuie să lupte permanent dr. Traian Orban, în oraşul său, Timişoara, şi împotriva opoziţiilor politice cele mai recente. Este vorba, de ex., nu de ceva lipsit de importanţă, ci despre obţinerea Memorialului din Timişoara, pe Str. Emanoil Ungureanu. S-a ajuns la un proces de restituire care nu era previzibil.

Domnul Dr. Traian Orban doreşte să obţină şi să ducă mai departe Memorialul, el luptă pentru asta, el şi-a dedicat viaţa pentru această luptă. El merită sprijinul moral şi practic al nostru, al tuturor, în orice privinţă.

 
 

                                                                                                     Ricarda Ilse   -Berlin, iunie 2009

                                                                                            

 

 

 
Revista on-line
Cuprins alte publicaţii
Despre Noi
Baza de date
Revolutia din 1989
Evenimente
Publicatii
Monumente
Contact
Creatstormmedia