Portrete..

 

PORTRETE DIN REVOLUŢIE
 
Constantin Zăbulică  

31 de ani, căsătorit, a fost împuşcat în torace, în 17 decembrie 1989, la Timişoara. Cadavrul nu a mai fost găsit. A luat drumul celorlalte 43 de „colete” spre Crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti.

 
 
 
Văduva Liliana Zăbulică declară:
„În 17 Decembrie 1989 eram acasă cu soţul meu. Fiica mea era plecată în oraş, cu fratele soţului meu... Pe la orele unu... a venit la noi un prieten de-al soţului meu care era foarte speriat. Şi zice soţului meu: Mă, tu ştii ce se întâmplă prin oraş? La care soţul meu: Nu, ce se întâmplă? Păi, mă, este manifestaţie, s-au adunat oameni la Prefectură şi lumea a ieşit în stradă! Haide, nu vii şi tu?, îi zice soţului meu. Soţul meu s-a îmbrăcat în cinci minute şi a plecat cu el. Eu l-am întrebat: Unde pleci, măi, Costele,  de-acasă, dacă în stradă este ce este, ce spune că este prietenul tău?! El n-a stat la discuţii cu mine, s-a luat şi a plecat.

Am rămas singură în casă. Tremuram, mă gândeam la fata mea care era plecată, în acel moment, cu cumnatul meu în oraş ... Soţul avea 31 de ani. Fetiţa avea 6 ani şi patru luni. Într-un târziu, a apărut fata cu cumnatul meu şi l-am întrebat ce este prin oraş. Şi el mi-a răspuns că nimic. Zic: Păi, pe unde aţi umblat? Pe la gară. Zic: Uite care-i treaba, frate-tu a plecat în oraş cu un prieten de-al lui. În centru şi pe la Prefectură este lumea adunată că e bai mare prin oraş. Şi, bineînţeles, am rămas în casă aşteptând, tremurând de frig, nu mai ştiam ce să mai fac, să ies şi eu, să plec, să mă duc să văd unde s-a dus el ...

Locuiam în Calea Lipovei, pe strada Constantin cel Mare. Am rămas în casă şi am aşteptat. S-a înserat. Cum auzeam pe coridor ceva gălăgie săream la uşă, repede, să văd dacă nu este el, dar nu a fost. N-aveam nici o presimţire... eram neliniştită... prietenul lui spunea că lumea scandează: Jos Ceauşescu! ... 

Nu-l interesa politica, el nu a vrut niciodată să se facă membru de partid. Era un bărbat căruia îi plăcea libertatea... A vrut să plece în Germania pe vremea lui Ceauşescu. Dar i-a fost frică să nu-l prindă la graniţă şi a renunţat.

Am plecat luni dimineaţa la servici şi de la servici am sunat.Toată noaptea n-a venit acasă. Şi eu n-am dormit ... nici o veste... am aflat mult mai târziu cum s-au derulat evenimentele.

El a demonstrat în oraş cu prietenul lui, până seara târziu. Seara s-au retras, s-au dus la prietenul lui acasă, au mâncat. Prietenul lui a zis să rămână la el, să doarmă acolo pentru că-i târziu. Şi el n-a vrut să rămână cu gândul că fata lui... n-o avut stare, n-o rămas acolo şi o venit spre casă. Prin Calea Şagului. Singur. Nu circula nimic. Deci o venit pe jos, pe Bulevardul 6 Martie ... actuala 16 Decembrie 1989.

Luni, în data de 18, eu m-am dus la servici, am sunat la una dintre cumnatele mele şi i-am zis că în Timişoara e bai mare, sunt demonstraţii. Ca să ştie şi ei. Ei nu ştiau nimic. Am sunat şi le-am zis că la noi e bai mare în oraş. Costel a plecat de acasă duminică şi nu s-a întors... nu ştiu absolut nimic de el... Eu mă gândeam, într-un fel, că poate e arestat.

Am auzit la servici că s-a tras, şi-am auzit şi seara, acasă, când se trăgea. Deci am auzit din casă cum se trăgea, dar eu nu mă gândeam că vor fi morţi. Am gândit că trage, aşa, să-i sperie... mă gândeam că, poate, ori e ascuns pe undeva, ori e arestat.

Colegele mele, după câteva zile, văzând că eu m-am dus la servici şi tot le spuneam: Măi, nu a apărut! ...m-am dus şi la el, la servici şi l-am căutat să văd dacă nu cumva s-a dus direct la servici - el lucra la Banatul atunci. Sau, dacă vreun coleg de-al lui l-a văzut, ştie cineva ceva de el. Nimic. De prietenul lui nu dădeam, iarăşi, nu ştiam de unde să-l iau nici pe ăla, că ăla n-a mai venit să mă caute, era speriat, nu ştiu ce treburi avea şi el .. . Deci nu ştia nimic de el...

M-am dus la Puşcăria Popa Şapcă şi-am întrebat la poartă să-mi zică dacă printre arestaţi se găseşte un bărbat cu numele Zăbulică Constantin. S-a uitat pe tabel un domn de la poartă şi a zis că: Nu, doamnă, nu este nici ... ... Domnule, a fost arestat! Poate i-aţi dat dumul între timp ... Nu, doamnă, n-a fost arestat! Deci nu există numele ăsta pe nici o listă!

În 20, când s-a dat drumul în spital, la Judeţean, atunci s-a dus un verişor de-al lui, care locuia în Timişoara, în perioada aceea, şi cu fratele lui mic care era la noi, s-au dus la Judeţean şi s-au uitat la cadavrele care erau acolo. Erau câteva cadavre dezbrăcate, dar nu era el printre ...

Colegele de la servici îmi ziceau şi varianta asta: poate e fugit dincolo. Că ştiau că ar fi vrut să fugă. şi eu tot le ziceam: Nu are cum să fie plecat dincolo fără să-mi dea mie niciun semn. Nu mi-a dat niciun telefon să întrebe de fată, măcar, dacă nu de mine. Eu am aflat ... nu ştiu exact data... într-o dimineaţă, colegele mele mi-au zis: Lili, ai auzit, azi, la Radio Timişoara, anunţul? S-a dat un anunţ că un bărbat, între 25 şi 30 de ani, a fost dus, în data de 17 Decembrie, seara târziu, la Spitalul Odobescu, şi de acolo, dus la Morga Spitalului Judeţean, în 18 dimineaţa. Imediat mi-am cerut voie de la servici şi am plecat împreună cu o colegă, la Spitalul Odobescu, să văd despre ce este vorba...

Am ajuns la poarta Spitalului Odobescu, m-am întâlnit cu un domn doctor în poartă, i-am zis că dimineaţă s-a dat un anunţ la Radio Timişoara, în legătură cu un cetăţean decedat în 17 Decembrie. M-a întrebat cine sunt, i-am zis că sunt soţia lui... M-a întrebat câteva detalii... i-am spus cum arăta, ce avea la el, cum era îmbrăcat, şi atunci, domnul doctor mi-a zis: Poftiţi înăuntru!.

M-am dus înăuntru, m-au rugat să iau loc pe o canapea, într-un birou, acolo, au chemat pe asistenta şefă, s-a aşezat în faţa mea, m-a rugat, din nou, să-l descriu pe soţul meu, câţi ani avea, cum arăta, cu ce era îmbrăcat, din cap până în picioare, i-am descris exact tot ce avea la el. În momentul acela, doamna asistentă, Buruiană Mariana, parcă, a scos din buzunar o pungă în care era lănţişorul soţului meu, cu cruciuliţa, un ghiul de aur şi lănţişorul, tot de aur, o brăţară de argint şi suma de 3000 de lei plină de sânge. Dar, bineînţeles, toate acestea le-a scos din buzunar, după ce eu am descris exact ce avea la el.

După aceea am zis cu ce era îmbrăcat şi a trimis pe cineva să aducă faţa de pernă în care erau păstrate hainele soţului meu şi pantofii din picioare, cu excepţia şosetelor şi a chilotului care rămăseseră pe el.

 
 
Constantin Zăbulică
 
L-au dezbrăcat. Şi mi-au zic că l-au ţinut acolo până dimineaţă, în data de 18, la Spitalul Odobescu... L-au ţinut în morga lor până dimineaţa, în data de 18, şi-n data de 18, domnul doctor Gornic a dat ordin să se aducă la Morga Spitalului Judeţean...Nici o clipă nu m-am gândit că ar putea fi decedat. Am început să tremur toată, îmi tremurau picioarele, plângeam, nu mai ştiam, deci, ca şi cum mă gândeam că nu-i adevărat, nu ştiu cum să vă zic ce momente cumplite am trăit, nici nu vreau să-mi aduc aminte...

M-am dus, după aceea, cu doamna asistentă-şefă şi cu domnul doctor la Procuratură, pentru că doamna asistentă nu mi-a înapoiat bijuteriile şi banii decât în faţa procurorului.... Doamna a declarat la Procuratură că au anunţat despre un cetăţean neidentificat... i-a făcut raport medico-legal şi procurorul i-a zis să ţină bijuteriile la dânsa, poate, poate, vine cineva într-un final, şi banii, şi alea să le ţină, să le păstreze. Şi hainele erau ţinute în spital, acolo. Erau pline de sânge ...

Şi-atunci, noi ne-am dus la procuratură şi s-a eliberat Certificatul de deces în revoluţie... pe adeverinţa de la Medicina legală scria: plagă prin împuşcare, toracică, parcă... nici vorbă să se descopere cine l-a împuşcat.

Era târziu, era seară... cam în jurul orei unsprezece cred că era, când l-au dus la spital... A mai trăit ... nici cinci minute, au zis asistentele, şi a decedat. Bine, el a fost dus din stradă de nişte cetăţeni necunoscuţi. N-au vrut nici unul din ei să-şi dea numele. Eu am dat anunţ la Radio Timişoara şi am rugat ca persoanele care au dus un cetăţean împuşcat, în data de 17, la Spitalul Odobescu, să vină, să ia legătura cu mine... Nu s-a prezentat absolut nimeni. Deşi am spus că n-o să le spun numele niciunde, n-o să divulg nimic ...

Nu s-a găsit nici cadavrul şi nici unde a fost împuşcat... Iar vinovaţii...”.

 
 Monumentul funerar Constantin Zăbulică
 
 
 
 

(Arhiva..., Fond audio, declaraţia văduvei Liliana Zăbulică, consemnare Liza Kratochwill, adaptare Doina Magheţi)

 
 
 
Revista on-line
Cuprins alte publicaţii
Despre Noi
Baza de date
Revolutia din 1989
Evenimente
Publicatii
Monumente
Contact
Creatstormmedia