Ivan Evseev

 

Din galeria personalităţilor Revoluţiei: Ivan Evseev

 

Rând pe rând, figurile luminoase ale Revoluţiei ies din scena vieţii. Tot mai puţini sunt cei ce pot depune mărturie, nealterat, despre zilele de înfiorare, glorie şi revoltă ale Timişoarei din Decembrie 1989. La 1 mai 2008 profesorul Ivan Evseev a părăsit, şi el, această lume. Despre zilele de foc ale oraşului său adoptiv Ivan Evseev mărturisea: „Credeam că Revoluţia din Timişoara e începutul unei renaşteri morale”. Şi în plus: „În dimineaţa zilei de 22 decembrie am luat cuvântul în faţa mulţimii adunate în Piaţa Operei. Am fost universitarul cu cel mai înalt grad academic care a făcut acest lucru.

Am fost membru al primului Consiliu Municipal al Frontului Revoluţiei din Timişoara;din 23 decembrie şi până în 7 ianuarie am fost preşedintele Consiliului de Apărare a Universităţii din Timişoara.

 Am condus primele alegeri libere la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi la Institutul Agronomic. După 7 ianuarie nu am mai apărut pe nici una din Tribunele Timişorii post-revoluţionare”... Nu, pentru că revenise la masa de scris, la catedră, pe baricadele ştiinţei. Asemeni multora, credea că în democraţie fiecare era dator să facă ce ştia şi putea mai bine. Deja în vremurile „de după” Ivan Evseev şi-a asumat responsabilităţi în Universitatea de Vest, ca decan al Facultăţii de Filologie;

A fost conducător de doctorat, a publicat volume extrem de valoroase (dovadă fiind premiile naţionale şi internaţionale, între care enumerăm doar premiul Academiei Române din 2000 pentru Opera Omnia şi ordinul naţional „Serviciu credincios” în grad de cavaler).
 
 
Ivan Evseev


Prin ce s-a remarcat în 1989?

După ce luase cuvântul în faţa zecilor de mii de timişoreni, profesorul Evseev şi-a asumat ca datorie sortarea bileţelelor trimise din Piaţa Operei spre a fi citite întregii suflări. Teama de diversiune era mare, iar ordinea în care se citeau bileţelele trebuia, cât de cât, stabilită. Profesorul Evseev s-a ocupat de ordonarea şi transmiterea mesajelor, având grijă şi să le prezinte cât mai fidel, şi să nu lase liniştea să se pogoare dinspre Balconul Operei spre mulţimea care fremăta în piaţă. I-au rămas acele bileţele scrise pe foi de caiet, pe chitanţiere, pe cutii de ţigări pentru că în 22 decembrie 1989, când am trăit cu toţii bucuria fugii dictatorului, luminile oraşului s-au stins, Balconul a fost evacuat şi s-a insinuat, crunt, dureros, spaima că s-ar mai putea produce restauraţia. Întro asemenea situaţie numele semnatarilor mesajelor ar fi putut ajunge în arhivele organelor de represiune.

Despre acea perioadă profesorul Ivan Evseev ni s-a confesat: „În seara zilei de 22 decembrie 1989, după ce, din ordinul nu ştiu cui, s-au stins luminile de pe toate străzile Timişoarei, după ce, la insistenţele reprezentanţilor conducerii Revoluţiei, aflaţi în Balconul Operei, cea mai mare parte dintre participanţii la mitingul popular s-a risipit, în faţa pericolului ce părea atunci iminent, de a fi mitraliaţi sau bombardaţi din elicopterul enigmatic apărut deasupra oraşului scufundat în beznă, am coborât din balconul Teatrului Naţional, am trecut pe lângă trupurile celor câteva sute de tineri rămaşi pe loc care s-au culcat pe pavajul pieţei cu mâinile desfăcute în cruce, simbol al supremului sacrificiu, întărit prin strigătul sfidător la adresa potenţialilor ucigaşi: „Murim şi nu plecăm!”. Înaintam cu greu spre casă. Genunchii îmi erau umflaţi din cauza oboselii enorme a zilelor şi nopţilor petrecute pe străzile şi pieţele oraşului Revoluţiei. Purtam cu mine o sacoşă de plastic în care am strâns o parte din mesajele primite de către comandamentul Revoluţiei, în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, de la cetăţenii adunaţi în piaţă. Ele se transmiteau printr-un gen de ştafetă, aşezată pe verticala faţadei teatrului, formată din tineri căţăraţi pe cornişele frontonului clădirii, care se foloseau pentru ridicarea lor de vârfurile lăncilor de la steagurile tricolore cu stema decupată. Majoritatea mesajelor păstrate au fost citite la microfon în ziua de 21 şi mai ales în 22 decembrie, începând cu primele ore ale dimineţii şi până seara târziu. Ele au avut un efect catalizator asupra maselor, iar conţinutul lor vădea acea coeziune intimă, sinceră, organică dintre conducătorii Revoluţiei şi participanţii activi, acea frăţie întru ideal şi act care nu s-a mai repetat de atunci şi nu ştiu dacă se va mai repeta vreodată în viitorul destin al oraşului de pe Bega”.

Sacoşa de plastic a rezistat multă vreme în arhiva profesorului Evseev, intactă. Prima tentativă de a o dona Muzeului Banatului s-a soldat cu eşec: hârtiuţele pe care timişorenii scriseseră istorie cu sufletul nu păreau a avea valoare de document. 15 ani mai târziu, profesorul Evseev ne-a încredinţat materialul care a şi stat la baza cărţii pe care am publicat-o, aniversar, Noi suntem poporul! (Intergraf, Reşiţa, 2004).

Ulterior, celebra sacoşă, cu preţiosul conţinut a fost donată Memorialului Revoluţiei, în speranţa că şi alţi cercetători se vor apleca asupra crâmpeielor de viaţă trăită atât de intens într-un decembrie neobişnuit de cald care a făcut din Timişoara Gdanskul României, deşi cu uşurinţă ar fi putut ajunge doar o reeditare a Pieţei Tienanmen. Percepţia domnului Evseev asupra documentelor pe care le-a adunat cu atâta devotament a fost aceea că mesajele demonstrează fără echivoc caracterul popular, de masă al Revoluţiei de la Timişoara, care „în toate etapele desfăşurării, a fost o emanaţie a sufletului şi minţii maselor, şi a pornit din iniţiativa oamenilor de rând, muncitori, intelectuali, ţărani, funcţionari, tineri şi bătrâni, copii, femei şi bărbaţi”. Contrar interpretărilor unor analişti distanţi emoţional faţă de evenimente, contrar unei ample literaturi care încerca să acrediteze teoria loviturii de stat sau a implicării serviciilor secrete străine, Evseev era convins că ceea ce s-a întâmplat la Timişoara  „nu a fost o emanaţie a unor cancelarii şi oficii obscure din Vest sau din Est”, ci că desfăşurarea evenimentelor „a purtat, de la început, însemnele unei revoluţii antitotalitariste şi anticomuniste şi s-a înfăptuit în pofida ameninţărilor ce veneau atât din partea organismelor centrale de stat cât şi a greutăţilor şi piedicilor de tot felul, a ameninţărilor din partea nomenclaturii locale, ale directorilor multor întreprinderi, din partea unor activişti de partid fanatici şi obtuzi”.

Argumentele nici nu sunt greu de găsit, dacă sunt cercetate mesajele. O bună parte din ele semnalau că manifestanţii erau chemaţi în sprijinul celor cărora conducerea întreprinderii sau instituţiei nu le permitea aderarea la greva generală. (Este cazul întreprinderii ELBA, al unor secţii de la Industria Lânii, fabricii Modern, fabricii Garofiţa etc.). „Preşedintele UJCOP, Petre Lungu, nu deschide porţile. A desfăcut contractul de muncă la muncitorii-şoferi. Rog a se transmite la staţie” – scrie un angajat al acestei întreprinderi. „Oamenii muncii ai întreprinderii Pencoop Timişoara nu suntem lăsaţi de conducerea întreprinderii să mergem la greva generală. Vă rugăm trimiteţi un grup de oameni să vină să ne ia să fim alături de voi” sună o altă chemare.  

Pe de altă parte, adeziuni lipsite de echivoc veneau dinspre instituţii care nu păreau să aibă vocaţie revoluţionară, după cum reiese dintr-un document oficial, cu număr de înregistrare, cu ştampila instituţiei şi cu semnătura directorului şi a colaboratorilor său din ziua de 21 decembrie: „Noi, artiştii şi muncitorii de la Teatrul de Păpuşi Timişoara, ne exprimăm profunda consternaţie şi revoltă faţă de masacrul unui număr încă necunoscut de bărbaţi, femei şi copii, concetăţeni ai noştri, care au manifestat paşnic pentru libertate şi democraţie. În semn de modest omagiu, spectacolele teatrului nostru din 24 şi, respectiv, 25 decembrie vor fi date în beneficiul familiilor care şi-au pierdut în mod tragic şi cumplit copiii”.

Din arhiva sa profesorul Evseev ne-a atras atenţia asupra mărturiilor privind venirea oltenilor în Banat, expediaţi de autorităţi cu trenurile spre a înăbuşi aşa-zisa „acţiune huliganică” şi „provocator iredentistă” din Timişoara (dacă cineva mai credea propaganda oficială ceauşistă). De pildă, un cetăţean din comuna Satchinez relata într-un bileţel: „Am fost aseară la birt şi am strigat Jos Ceauşescu! Şi Jos Securitatea!, iar şeful de post a trimis doi miliţieni şi primaru să mă scoată afară de ce am strigat Jos Ceauşescu! Cînd m-am reîntors aseară de la Timişoara în gara la Sînandrei era o garnitură de tren cu gărzi patriotice şi i-am întrebat de unde sunt; mi-au zis că sînt de la Oltenia şi că au fost trimişi de Ceauşescu că au intrat unguri în Timişoara”. Acestei mărturii i se adaugă şi cea scrisă de un militar din Horezu, aflat în concediu (care face un drum până la Timişoara ca să arate că există şi olteni care sunt de partea oraşului răsculat): „Ne-au minţit că au intrat unguri în ţară. Ne-au luat din fabrici şi uzine să ne batem cu Dumneavoastră şi ne-am dat seama că minte. Ne-a comunicat un locotenent de miliţie, dacă nu mergem cu ei, ne omoară, că în Bucureşti au omorât 20 de oameni. Degeaba! Suntem olteni, dar ne-am dat cu Timişoara. Jos criminalu! Au pătat uniforma militară cu sîngele oamenilor, copiilor şi femeilor. Să fie judecaţi aicea în Banat!” Şi ca o supremă recunoaştere a meritelor unui oraş-erou, fapt incredibil până atunci pentru un oltean autentic, propune ca Timişoara să devină capitala ţării: „Am strigat din Vîlcea pînă la Timişoara: Capitala Timişoara!

Profesorul Ivan Evseev aprecia că oamenii aflaţi în Piaţa Operei ştiau sau intuiau precaritatea legăturilor directe ale comandamentului Revoluţiei, constituit în acele zile în balconul Teatrului Naţional, cu oraşul şi cu restul ţării, de aceea căutau să informeze despre evenimentele pe care le considerau mai importante pentru Revoluţie. „Se comunicau numele generalilor care veniseră de la Bucureşti să înăbuşe Revoluţia. Se aducea la cunoştinţă că la Reşiţa, în ziua de 21 decembrie, la orele 16, o mulţime numeroasă s-a adunat la Consiliul Popular judeţean, scandând „Jos Ceauşescu!” Se făcea cunoscut că morţii din Timişoara au fost transportaţi cu o maşină frigorifică de la Comtim. Oamenii urmăreau, pe cât era posibil, acţiunile securităţii locale, văzând în ea un pericol potenţial. Un bilet anonim informa că în noaptea precedentă, la Întreprinderea Extraceram a fost cazat maiorul de securitate Rusu, în sala de protocol, de către directorul întreprinderii şi că maiorul este înarmat cu două pistoale. Altcineva spunea că a văzut la unul din căminele studenţeşti intrând un grup de oameni înarmaţi. Au fost multe alte ştiri neliniştitoare, în care însă este greu de surprins vreo încercare de diversionism şi dezinformare voită, menită să producă panică; printre rânduri străbate mai curând gândul sincer de a salva Revoluţia, de a o pune în afara pericolului de a fi zădărnicită. Mulţi cetăţeni, civili, militari în rezervă sau chiar militari activi insistau asupra necesităţii atragerii totale şi definitive, fără echivoc, a armatei de partea poporului. Intuiţia bănăţeanului parcă îi spunea că retragerea armatei în cazărmi încă nu însemna o garanţie a adeziunii ei la cauza Revoluţiei.

E interesant un bilet pe care ştiu foarte bine că l-am primit înaintea apariţiei pe balcon a primilor reprezentanţi ai armatei, în care un grup de soldaţi de la unitatea militară 01876 scriau: „În atenţia Comitetului Revoluţionar: Pentru a nu periclita rezultatele obţinute cu sînge, luaţi toate măsurile pentru a avea efectiv armata de partea noastră. Ministrul Forţelor Armate fiind declarat trădător, mort acum, la comandă se va afla unul din clica lui Ceauşescu. Ajutaţi conducerea forţelor armate din Timişoara care are un efectiv de peste 40.000 de soldaţi să se hotărască să treacă efectiv pe stradă alături de popor.

Cu ajutorul armatei putem avea şi postul de radio al Partidului Democrat Timişoara. În multe oraşe se deţin informaţii false despre situaţia din ţară. Pînă la victorie! Un grup de militari de la U.M. 01876”. Dialogurile pe care le-am purtat cu profesorul Ivan Evseev despre acele zile se desfăşurau, de fiecare dată, după un ritual. Bileţelele revoluţionarilor, sortate, puse tematic, refăceau parcă din piese de puzzle imaginea unui oraş ireal, calm, dar ferm, clocotitor, dar totuşi paşnic, resemnat că va pieri în încleştarea cu dictatura, dar neclintit în dorinţa de a rămâne fidel vocaţiei sale. Nu sunt de mirare, în acest context, dovezile de solidaritatea umană manifestată în diverse forme. Ivan Evseev singularizează între acestea prezentarea multor timişoreni la centrul de recoltare a sângelui, pentru a-i ajuta pe răniţii din spitale.

„Unii dintre manifestanţi au ţinut să-şi trimită buletinele de recoltare a sângelui în balconul Operei, pentru a-i determina şi pe alţii să facă acelaşi lucru în mod voluntar. Ospătarii localurilor din jurul Teatrului Naţional au trimis celor din balcon sau oamenilor din piaţă produse alimentare. Ofranda lucrătorilor de la hotelul Timişoara era însoţită de următorul bileţel: „Şeful Grozescu a certat personalul pentru că a dat mîncare la popor”. Mesajul de la „Avicola”, caligrafiat cu mare grijă, suna astfel: „Dragii noştri timişoreni! Dragi compatrioţi! Muncitorii de la „Avicola” Giarmata sunt alături de voi şi vă aduc acest modest obol alimentar, pentru rezistenţa voastră fizică! Libertate, libertate, libertate!” Impresionează şi următorul petic de hârtie, prin care lucrătorii unei maşini de distribuire a laptelui sosită în piaţă spun că „domnul director comercial de la ICIL nu a fost de acord cu aducerea produselor lactate în Piaţă. Produsul care a sosit totuşi a fost cumpărat de muncitori din banii lor” – ne-a relatat profesorul Evseev.

Într-un registru diferit se înscriudovezile că „populaţia acestui oraş şi a acestui judeţ aparţine unei etnii cu deosebite virtuţi şi disponibilităţi artistice. Timişoara a confirmat încă o dată spusele lui Alecsandri că românul s-a născut poet”. Între epistolele în versuri – pe care profesorul Evseev le dădea periodic spre citire din Balconul Operei, spre a menţine viu entuziasmul manifestanţilor – se aflau şi poezii din repertoriul şcolar, dar şi versuri originale. „Se vede că cel mai adesea versurile au fost compuse şi scrise acolo, jos, în piaţă. Autorii lor sunt elevi, muncitori şi muncitoare, oameni care nu au fost iniţiaţi prea mult în regulile metricii, versificaţiei şi prozodiei. Sinceritatea şi incandescenţa trăirilor sufleteşti vine uneori în contradicţie chiar şi cu ortografia limbii române, dar imaginile sunt de o expresivitate şi candoare cuceritoare.

Iată un fragment din poezia purtând următorul autograf: „Scrisă de mine, Virgil, în vîrstă de 12 (doisprăzece) ani”:

Soldaţi îmbrăcaţi în zale

Omoară pe oricine în cale.

Balcoane, geamuri, terase

Toate-s ciuruite de gloanţe.

Focurile de avertizare

Care parcă-s reactoare

(Fac un zgomot foarte mare).

Dar oricum nu e mai mare

Decît glasul Timişoarei

Care strigă, strigă, strigă,

Strigătul la cer se urcă,

Dumnezeu în jos se uită

Şi îi vede pe români

Rugîndu-se în genunchi

Pentru a lor fraţi şi unchi...

Eu acum îmi spun deviza:

Jos cu tiranii, jos cu ticăloşii

Jos cu Ceauşescu, jos cu mincinoşii!”- a rememorat dl. Evseev.

               

În categoria epistolelor în versuri care constituie epopeea Timişoarei din Decembrie 1989 se înscrie şi următoarea: . 

„Noi suntem poporul!
Voi pe cine apăraţi?
Îşi întreabă azi norodul
Proprii lui soldaţi.”
 

„Dar poate lucrul cel mai important pe care l-am desprins din lectura materialelor scrise, pe care le-am păstrat în sacoşa de plastic, se referă la faptul că oamenii care au ieşit în stradă în perioada 15-22 decembrie au avut convingerea că participă nu la o simplă revoltă împotriva condiţiilor inumane de trai impuse de dictatură, ci la o Revoluţie menită să schimbe destinele istorice ale României” – aprecia profesorul Evseev. O bună parte a mesajelor conţineau nu numai succinte şi profunde analize ale istoriei ultimelor decenii ci şi adevărate schiţe de program al unei societăţi viitoare. „O parte din aceste obiective şi revendicări au fost cuprinse în Proclamaţia Comitetului de acţiune al Frontului Democratic Român, iar altele, cum ar fi, bunăoară, pluripartidismul, alegerile libere, limitarea accesului foştilor comunişti la noile forme de guvernare democratică a ţării, dorinţa ca membrii comitetului Revoluţiei să rămână uniţi, cinstiţi şi curajoşi şi după victorie au fost realizate cu mare întârziere, iar unele din dorinţele poporului ridicat în luptă eroică împotriva dictaturii comunist-ceauştiste la Timişoara îşi aşteaptă încă împlinirea. După participarea neîntreruptă de câteva zile la principalele evenimente din Timişoara, cred că aceste texte ale Revoluţiei trebuie să ajungă până la copii şi nepoţii celor care au trăit clipele sublime ale Timişoarei şi care trebuie să rămână în Cartea de istorie a României democratice” – a concluzionat profesorul timişorean.

În cei aproape 20 ani care s-au scurs de la măreţul Decembrie sângeros s-au scris, s-au tipărit noile manuale de istorie. Numai că, din păcate, nici unul dintre mesajele de mai sus nu a răzbătut în textele seci, zgârcite, care de-abia dacă menţionează Timişoara şi sacrificiul ei. Copiii care s-au născut chiar în acele zile, Victor şi Victoria, sunt majori de acum. Ce vor putea povesti ei copiilor lor din ce s-a petrecut, dacă istoria trece cu atâta uşurinţă peste evenimente, păstrând, în schimb, istorii compuse şi recompuse după cum a bătut vântul intereselor de grup peste ele? Le spun, oare, destul flacăra recunoştinţei, în Cimitirul Eroilor şi biblioteca de cărţi tipărite despre Revoluţie? Greu de spus. Poate la Muzeul-Memorial al Revoluţiei vor avea curiozitatea să cerceteze documentele rămase – arhiva profesorului Evseev este acolo -, poate filmele şi exponatele le vor vorbi despre asta, luptând împotriva muşcăturii nemiloase a vremii. Poate vom avea tăria şi înţelepciunea să readucem în atenţia timişorenilor, românilor, europenilor, lumii întregi dacă se poate, mărturiile Revoluţiei, aşa cum au fost ele. Tocmai aceste considerente ne-au determinat să readucem în prim-plan figura unuia dintre cei mai interesanţi, chiar dacă aparent lipsiţi de spectaculozitate, luptători în Revoluţie, profesorul Ivan Evseev, un Om al Cetăţii, în toată puterea cuvântului.  

 

 

                                                                                         Mariana Cernicova

 

 

 
Revista on-line
Cuprins alte publicaţii
Despre Noi
Baza de date
Revolutia din 1989
Evenimente
Publicatii
Monumente
Contact
Creatstormmedia