Cronologia razboiului rece

 

Cronologia războiului rece

În luna martie a.c., la sediul Asociaţiei Memorialul Revoluţiei din Timişoara, a avut loc un simpozion cu tema „Războiul rece”, prilejuit de expoziţia reprezentând cronologia acestei perioade istorice.

Au participat, alături de personalităţi din urbe, doamna Ana Blandiana, scriitor şi preşedintele Fundaţiei Academia Civică, domnul Romulus Rusan, scriitor şi vicepreşedinte al Fundaţiei.

Cuvântul de deschidere l-a avut domnul dr. Traian Orban, amfitrionul manifestării. Un inedit l-a reprezentat rostirea de către cei prezenţi a rugăciunii Tatăl Nostru. Reprezentantul Mitropoliei a transmis celor prezenţi binevuvântarea părintelui Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului, a vorbit despre memoria martirilor, despre libertatea de exprimare şi libertatea credinţei câştigate prin jertfa celor care nu mai sunt printre noi. 

Conducerea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a donat Memorialului Revoluţiei de la Timişoara CD-ul cu Muzeul virtual de la Sighet.

Ana Blandiana:                              

„...emoţionant mi se pare faptul că se strâng în acelaşi loc şi pentru aceleaşi idei foşti deţinuţi politici, băieţii de la Braşov, reprezentanţii celor care au fost în stradă la Braşov (...), reprezentanţi ai celor care au ieşit în stradă şi au fost victime ale Revoluţiei, chiar dacă au scăpat cu viaţă, şi reprezentanţi ai societăţii civile, ai Pieţei Universităţii care, de 18 ani, se zbat pentru ca toate ideile pentru care s-a murit şi s-a luptat în aceşti 50 de ani de comunism să nu se piardă şi să devină realităţi.

Expoziţia al cărei autor este Romulus Rusan şi despre care el va vorbi, Cronologia Războiului Rece este cadrul mondial al celor 50 de ani de comunism. Este istoria lumii în date şi imagini, între anii 1945 şi 1989. Este rezultatul unui proiect al Uniunii Europene. A fost intinerantă în cinci ţări. Am tradus-o în limba engleză, am făcut versiunea ei în limba română (...) A devenit o mare sală la Sighet şi am dăruit-o şi Memorialului de la Timişoara; pentru că va rămâne în această versiune aici, pentru a înţelege exact ce făcea lumea în timp ce noi ... părinţii noştri erau în închisori sau noi stăteam la colţ şi nu speram că se va termina cândva.

Am considerat că, cu acest prilej, e bine să venim la Timişoara, şi cu această cărticică (Cronologia şi geografia represiunii comuniste în România. Recensământul populaţiei concentraţionare 1945-1989 – n.n.), este tot al lui Romulus Rusan, pentru că ea reprezintă, de asemenea, un rezumat. A fost lansată la Bucureşti, la Târgul de Carte, astă-toamnă, şi este, de fapt, partea despre represiunea propriu-zisă, represiunea comunistă, din Raportul de condamnare a comunismului, parte scrisă de Romulus Rusan. Este şi rezultatul cercetărilor de la Memorialul Sighet şi de la Fundaţia Academia Civică, pe baza celor 93 de mii de fişe de încarcerare pe care am reuşit să le obţinem.

Romulus Rusan şi domnul Miodrag Milin vă pot spune mai multe, dar ceea ce vreau eu să vă spun este că, cred că este important ca, din când în când, să ne întâlnim şi să ne reamintim toate aceste lucruri (...) care nu sunt îngropate în istorie...” 

Romulus Rusan:
 

„Eu vreau să fiu solidar cu Memorialul Revoluţiei şi rugăm autorităţile din Timişoara să înţeleagă că memoria este un patrimoniu naţional, şi că un Memorial este la fel de important ca un magazin sau ca o afacere imobiliară. Cred că ar trebui să fim zi de zi, alături de ei, ca să rămână pe acest loc în care au investit ani de zile de muncă şi în care s-au introdus şi mulţi bani publici. A fi scos din acest local înseamnă a se irosi şi munca lor, şi banii contribuabilului român, nemaivorbind de această pierdere a memoriei oraşului şi a României, pentru că aici a început sfârşitul comunismului.

Expoziţia pe care am adus-o aici face parte din Memorialul de la Sighet, este Sala introductivă în fenomenul concentraţional din România şi din celelalte ţări din estul Europei. A fost realizat, aşa cum v-a spus Blandiana, în cadrul proiectului Cultura 2000 al Uniunii Europene. A fost itinerată varianta engleză la Dresda, la Budapesta, la Praga şi la Varşovia, unde erau copartenerii acestui proiect. Pe urmă, am prezentat o variantă românească, la Muzeul de Istorie al României din Bucureşti, acuma se află o copie la Muzeul din Zalău, va urma la Arad, la Reşiţa, şi în prezent este la Timişoara unde va şi rămâne. Este aici, la subsol, unde sunt rămăşiţele victoriei, pe de-o parte această expoziţie, pe de altă parte tabloul cu Ceauşescu ... ca să fiu un pic mai ... poate e de speriat vederea portretului oficial. Deci, aici, în subsol, e trecutul. Sus, o să vedeţi cei care n-aţi fost, este Revoluţia şi ceea ce s-a întâmplat ulterior.

Sunt 23 de panouri în care sunt 46 de ani ai războiului rece, cronologiaţi, şi 20 de studii de caz, adică împărţirea lumii în blocuri, cursa înarmărilor, războaiele galbene din Coreea şi Vietnam, chiar Orientul Mijlociu, terorismul, revoltele şi reformele din ţările Europei de Est. (...) Avem un panou cu Rezidenţa din România, care, prin forţa împrejurărilor (...), s-a mutat în munţi. Militarii care urmau să fie închişi şi exterminaţi în închisori au format grupuri de rezistenţă în aproape toate masivele muntoase. Li s-au alăturat tineri, muncitori, elevi şi studenţi, ţărani care făceau colectivizare şi au reuşit să opună o rezistenţă mai mult simbolică şi morală decât armată...

În curând vom publica o carte extrem de impresionantă. Este vorba de viaţa unei tinere din anii 50, fiica unui pădurar din Munţii Ţibleşului. Tatăl ei, în timpul dominaţiei maghiare, a salvat de la deportare opt evrei şi, acuma, post-mortem este declarat erou al poporului. În acelaşi timp, după venirea comuniştilor, el a ascuns nişte intelectuali naţional-ţărănişti, care erau urmăriţi de Securitate; din cauza asta a trebuit să fugă în munţi împreună cu copiii. A fost omorât de Securitate, copiii au fost şi ei arestaţi; unul dintre ei este chiar această doamnă, care trăieşte la Bucureşti, are 80 de ani. Cartea este povestea vieţii ei. Acolo se va vedea cum era viaţa partizanilor din România şi care a fost soarta celor care au fost târâţi ani de zile prin toate închisorile.

Cealaltă carte, despre care vă va vorbi profesorul Milin, este un extras din cercetările Centrului nostru de studii care a creat Memorialul Sighet pe materialul adunat timp de 15 ani.”

Prof. univ. dr. Miodrag Milin:

„Avem o expoziţie care, pe scurt, în câteva zeci de panouri, ne face o trecere panoramică prin istoria contemporană a României şi ne deschide ochii în sensul unei perspective (...) aceea a polarizării lumii, după al doilea război mondial. Nici nu s-a încheiat războiul şi aliaţii au priceput, fiecare, să gândească altfel realitatea postbelică. Tragedia a fost că s-au constituit aceste blocuri militare...

Problema poloneză s-a amintit aici, problema germană la fel (...) De asemenea avem problema iugoslavă. Tangenţial s-a pomenit despre ea, cu acest Tito, care cocheta şi cu una dintre tabere, profitând şi de avantajele celeilalte. De asemenea, lumea este polară (...), Coreea este într-o stare de amnistiţiu, nici pace nici război, din punct de vedere al dreptului internaţional, la fel în Africa, tragediile care s-au întâmplat tot sub această încărcătură a tensiunilor de bloc, Cuba, în America şi aşa mai departe. (...)

Domnul Romulus Rusan (...) face, să zicem aşa, o misiune de apostolat, în sensul abordării fără cosmetizare, fără justificări, fără explicări, cum o făcea istoriografia noastră recentă, a realităţii de la noi. Deci, lucrurile urâte, lucrurile de sub perdea le prezintă la adevărata lor dimensiune. În acest sens, Academia Civică, a iniţiat o adevărată politică editorială, avem o serie de monografii despre aceste momente ale începutului răului de la noi, începutului dictaturii totalitare.

Avem o extraordinară serie documentară care dezvăluie, cu materiale de arhivă de primă importanţă, sensul acestei evoluţii şi modul cum au fost orchestrate evenimentele. Ei, această carte care, într-adevăr, nu este mare prin numărul de pagini, ea este mai degrabă un ghid, un repertoar de probleme nesoluţionate încă în istoriografia recentă este, să zic aşa, mignonă ca număr de pagini, dar grea ca mesaj. Este de fapt o sinteză a acestei largi campanii editoriale de valorificare a publicaţiilor despre trecutul recent. Chintesenţa acestei activităţi se află aici, în această cronologie şi geografie a represiunii, urmată, însă, şi de un recensământ al faptelor de represiune care s-au exercitat asupra lumii româneşti. O lume care încerca să gândească şi să trăiască altfel de cum îşi propusese regimul totalitar.

De asemenea, este vorba de nimicirea partidelor istorice. (...) Sub lozinca pericolului de fascism şi a nevoii de a elimina orice rămăşiţe ale fascismului, s-a exercitat o represiune violentă asupra vârfurilor scenei politice. (...) Au urmat deportările (...) a fost Procesul marii trădări, să zicem aşa, cu mareşalul Antonescu şi apropiaţii săi care au fost condamnaţi, judecaţi şi executaţi. Un alt moment au fost alegerile din 46 care au pregătit, de fapt, începutul în masă al tranziţiei violente spre stânga şi al distrugerii suportului de rezistenţă al partidelor istorice. Acest suport de rezistenţă intelectuală a fost frânt, de asemenea, sistematic, într-un mod ticălos, prin acele programe, în ghilimele, „de reeducare”... fenomenul Piteşti, care a fost amintit (...)

Mi-am adus aminte de modul de scriere al unui cunoscut istoric care s-a ocupat în mod deosebit de fenomenul românesc, este vorba despre istoricul Dennis Deletant, de la Şcoala de Studii Est-europene de la Londra. (...) Profesioniştii trebuie să fie neutri şi să analizeze, fără niciun fel de părtinire fenomenul istoric. Dennis Deletant tocmai acest lucru îl scoate în evidenţă. (...) Apoi este momentul Piteşti, cum am spus, este momentul canalului, considerat ca un mormânt al burgheziei, aşa-numitele internări administrative, care au fost tot un fel de închisori. (...) Este vorba de munca forţată... apoi închisoarea elitelor, Sighetul, unde a fost nimicită elita românească… deportările, frontiera comunistă. (...) Este 56, 58, momentul 64 când s-a spus că s-a terminat cu închisorile politice, c-au fost amnistiaţi, de fapt graţiaţi, ceea ce nu s-a realizat întru totul, Marius Oprea a mai aflat apoi dspre sute şi sute de deţinuţi politici, în anii 70 şi 80, după acest moment 64 al aşa-numitei deschideri.

Epigonii noştri, să zicem aşa, (...) n-au avut nevoie de modelul lui Stalin (...) Cea mai virulentă conducere de tip poststalinist sau neostalinist a fost în România.”

Ana Blandiana:

„Eu aş vrea să închei cu ceea ce spusesem la început: suntem mereu obligaţi să repetăm ceea ce nu s-a terminat încă, pentru că Proclamaţia de la Timişoara, pentru aniversarea căreia ne aflăm de fapt aici, nu a devenit realitate. Aş vrea să încercăm să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să ne imaginăm ce-ar fi fost dacă Punctul 8 de la Timişoara (...) ar fi devenit realitate? Vă daţi seama în ce măsură istoria noastră din ultimii 18 ani ar fi altfel, vă daţi seama în ce măsură nu mai era nevoie să luptăm pentru o Lege a Lustraţiei, în ce măsură CNSAS-ul ar fi fost necesar doar ca un institut de studii pentru istorici, în ce măsură tot ce vorbim noi şi tot ce facem ar fi fost un studiu strictamente istoric?! Asta nu trebuie să uităm, că felul în care Punctul 8 de la Timişoara nu a devenit realitate ne caracterizează. În timp ce în Cehia el a devenit lege, la noi a devenit vers de cântec în Piaţa Universităţii. Nu trebuie să ne uităm defectele, pentru că numai neuitându-le avem minima şansă de a le corija!”

 
(Arhiva..., Fond audio, consemnare Liza Kratochwill, adaptare Doina Magheţi)

 

 

 
Revista on-line
Cuprins alte publicaţii
Despre Noi
Baza de date
Revolutia din 1989
Evenimente
Publicatii
Monumente
Contact
Creatstormmedia