Cine a tras..

 

„CINE-A TRAS ÎN NOI ... DUPĂ 22?”

Din Sinteza-Raport întocmită de Parchetul General - Secţia Parchetelor Militare Timişoara (în Dosarul nr. 90 - 94, Cauzele privind evenimentele din Decembrie 1989), reiese că Ministerul Apărării Naţionale este responsabilul (principal) pentru moartea a 119 persoane şi rănirea altor 485. (Dosar M.R.T. 010, Concluzii în fond, şef.adjunct Parchetul Militar Timişoara, Romeo Bălan – n.a.). În total, 604 victime, numai în Timişoara şi în împrejurimi, create pe fondul unei diversiuni dirijate în mod ocult de potenţiali adversari, cu implicarea unor forţe mixte ori civile la alcătuirea unor baraje filtru pentru ambuscadă. Pe de altă parte, înarmarea populaţiei a dus la scăparea situaţiei de sub control, apărând conflicte de aceeaşi parte a baricadei. Până în 22.12.89, soldaţii M.I. şi M.Ap.N au fost băgaţi, în faţă, pe stradă. S-a dovedit, însă, că şi după ce Armata a fraternizat cu populaţia, s-a tras pe ascuns din ARO, din clădiri, din  parcuri etc. De către cine? De către cei care stăteau în secţiile de urgenţe spitalelor şi interziceau accesul răniţilor şi-al rudelor? De către cei care interogau suferinzii (indiferent de vârstă)? De către cei care se infiltrau printre cadre sanitare, pentru a transporta rănitul cu liftul pe un traseu fără întoarcere? Sau de către cei care interziceau ambulanţelor să aprovizioneze cu medicamente Judeţeanul? Ori poate de către cei care stăteau în curtea Judeţeanului şi strigau: Morţii îi strângem noi!?

 În acelaşi raport se arată că, în ţară, au fost 1 425 suspecţi de acte teroriste, deşi, ulterior acestui raport, procuroul militar Dan Voinea a dezminţit implicarea unor terorişti în evenimentele din Decembrie 1989. Cei mai mulţi au fost la Bucureşti - 824, urmat de Timişoara - 236 suspecţi. Din totalul celor 1 425 persoane suspectate de acte de terorism, 820 ar fi fost militari (M.Ap.N - Armata a III-a, de la Penitenciarul Timişoara, de la M.I şi Securitate), 580 civili şi 25 cetăţeni străini. Din 1425, doar patru persoane au fost date în judecată pentru deţinere ilegală de armament.

Dar cine se fac vinovaţi de moartea soldaţilor? Conform Parchetului Militar, căpitanul Crăiniceanu Ion, din cadrul Securităţii Caraş-Severin, a acţionat în grupul revoluţionarilor, prin acţiuni teroriste (Dosar MRT 028/010, 129.45.7/p/91 – n.a.); colonelul Petrea Ion - USLA Reşiţa, a fost cercetat pentru activitate contra revoluţionarilor (130.458/p/91 - n.a.); căpitanul Coşeriu Dumitru UM 01140 Lugoj a fost cercetat pentru acţiuni teroriste pe str. Ialomiţa - Timişoara (126.911/p/91 - n.a.).

În Sinteza Anchetei Parchetului General Militar scrie că ofiţeri superiori au afirmat în mai multe împrejurimi că scopul deplasării la Timişoara a fost elaborarea unor planuri militare de apărare a graniţei de Vest. Forţele din subordinea Statului Major Central al Gărzilor Patriotice trebuiau să se deplaseze din Dolj la Timişoara, înarmate cu măciuci.

Vidul de putere a durat până în 24.12.89, când a fost numit noul ministru al Apărării Naţionale. Până la acea dată se poate vorbi de dualism în exercitarea funcţiei de comandă sau o polarizare a acestor atribuţii, la nivelul comandanţilor de arme (Dosar MRT 022 - n.a.).

 

 

Iată şi câteva mărturii interesante care ar putea proba realitatea represiunii de după 22...:

Rozalia Mariş, văduvă: - ... în zona noastră, Calea Girocului. Era foarte întuneric. Lumină nu prea era şi ...

Reporter: - Când?

R.M.: -  Cam pe 22... 23...
Reporter: -  Soţul a fost rănit în 17?

R.M.: -  În 17. Şi nu m-am putut duce. Mi-a fost şi frică. În primul rând, soacră-mea nu m-a lăsat. Mi-a zis: „Nu te duce, să nu te mai împuşte şi pe tine, că ce mă fac eu cu copiii?!” Şi-aşa că, nu m-am dus. Asta a fost joi şi am stat toată ziua, vineri am stat, iar, toată ziua cu el, şi nu m-am mai întors seara când mi-o spus că să stau toată noaptea cu el. Ştiţi, atunci or început împuşcături acolo, în Calea Girocului, şi mi-a fost frică să mă duc ... prin 23, dacă ţin eu bine minte, se spunea că, ceva terorişti, nu ştiu cine ar fi ăia, au tras pe stradă şi atunci ne-au împuşcat şi în balcon, mi-au spart un geam la balcon şi pe stradă au fost împuşcaţi oameni.

Reporter: - Până în ce zi?

R.M.: - Apăi, s-a tras chiar şi-n 28 ... când noi l-am înmormântat pe soţul meu. Am avut la 12 înmormântarea şi, după noi, a mai fost înmormântată doamna Nicoară. A fost asistentă la Spitalul de Copii şi a fost împuşcată după 17, prin ... atunci în 23, parcă, au împuşcat-o la Spitalul de Copii. În 23, da. Dar, pe stradă la noi, s-au mai auzit împuşcături de la Liceul de Chimie. De acolo se mai auzeau, dar nu... Ţineam tot timpul încuiate uşile la intrări. Dar n-am avut probleme. Nu cineva să mă ameninţe sau ceva ... Bine, a fost, dar eu nu eram acasă, erau numai copiii, nu ştiu ce au întrebat că, copiii mi-au spus, n-am prea înţeles, nu ştiu ce i-a întrebat. Dar nu ştiu cine a fost.

Gloanţe „rătăcite” au nimerit şi în echipajele Ambulanţei care ridica răniţii. Practic, primul ajutor, la acea vreme, însemna transport.
 
Liliana Dohotariu - asistent la Serviciul de Ambulanţă Timiş:

... şi în zilele care au urmat nopţii de 17, ulterior, au fost tot felul de deghizări. Mi-a duc aminte că, insistent, nu ne-a lăsat un domn să trecem spre Spitalul Judeţean cu un caz. Din acesta care părea mai suspect... mai grăsuţ, mai tuns periuţă, dar nu halat … statură medie ... după aceea am urmărit, la televizor, un caz anchetat, un domn din Armată, din poliţie, nici nu reţin exact, dar nu ştiu de ce mi s-a părut atât de cunoscută figura domnului respectiv…dar nu-mi aduc aminte numele, atunci mi-l adusesem, chiar le spusesem la colegi: Uite, l-am văzut la televizor…El era în poarta Spitalului Judeţean, unde este poarta acum şi vechea poartă ...era mai înăuntru, cam unde se termină parcarea aia, dar el era acolo. Cu o haină groasă, neagră, tuns periuţă … În 18 sau în 19 a fost problema asta, c-am făcut o conexiune… În provincie am avut, îmi aduc aminte ce am avut eu, Săcălaz. În Săcălaz am fost opriţi, iar, de lume, şi să coborâm din maşină, să ne băgăm într-un şanţ, că se trage. La nu ştiu câţi metri în faţă se trage. Alergam la caz prin Săcălaz şi am stat în şanţ o oră şi ceva până când ni s-a dat verde să trecem. Deci şi în zonele alea… la Remetea, Recaş, drumul acesta spre Calea Lugojului, pe Calea Lugojului, iarăşi au fost cazuri.... în zona Chişoda, Giroc…

...În 18, 19, 20, mi-aduc un caz, am mers după nişte medicamente, să le aducem la Judeţean, dar nu ştiu de unde le-am luat, cineva trimisese en-gros nişte antibiotice pentru Judeţean... Am adus medicamentele la Judeţean, am intrat pe poarta Judeţeanului şi a început să se tragă spre intrarea de la Judeţean, spre intrarea din spate a Urgenţelor. En-gros! N-am putut să coborâm din maşină ... Ne-am aplecat şi eu şi şoferul în faţă, deci ne-a fost o teamă... văzând că se trage spre interiorul Urgenţei !...

...Cazul de la Săcălaz, din provincie, acesta în care am stat o oră jumătate într-un şanţ, ca să aşteptăm să nu se mai tragă chipurile din faţă, că se trage. Şi se trăgea clar, că altfel de unde să avem noi pacienţi în zona aia. Într-un final, într-o oră jumătate, ni s-a dat verde să trecem, am trecut şi am avut un rănit în zona respectivă, care mi-a murit pe maşină. Deci ăla a fost singurul caz …vreo 50 de ani, 40-50, acum, ăla a fost singurul caz care l-am luat viu şi a decedat. L-am luat viu, dar într-o stare deplorabilă de…Curgea sânge din gură…Multiple plăgi împuşcate, dar omniconştient, dar pentru foarte puţină vreme, deci de comunicat n-am putut comunica…

     ... Toate fişele mele din noaptea din 17, 18 … noi de exemplu, dacă ne duceam la caz aveam nume, prenume la pacient, normal, că ţi-l dă aparţinătorul când sună sau dacă chiar nu avem... când sună: Veniţi urgent, că-i căzut în casă!, nu mai iei nume, să pierzi timp, dar întrebi la adresă că trebuie completată o fişă, că e un act medico-legal, dar fişele din noaptea de 17, 18, încolo, toate au fost cu necunoscut. Apărea – nume necunoscut. Nimeni nu mai stătea …Peste tot, şi-n internare, peste tot aşa apărea necunoscut. Că, în spital, s-au mai controlat prin buzunare, la identificat, nici asta nu cunosc.

În 21, am avut doi, trei, patru, nu ştiu, câţiva domni de la Armată, care au păzit ambulanţa. Stăteau înăuntru cu noi de vorbă, da, bine mi-aduc aminte. S-a tras spre Ambulanţă, asta mi-aduc aminte, am avut un coleg care acum e medic în Germania, dar era şofer atunci, tinerel, şi s-a speriat atât de tare încât s-a băgat sub un pat, în dormitor.Ei ziceau că, se trage în clădirea Ambulanţei... S-a tras pe aici, de la pădurice încoace. Ştiu că, şi o Ambulanţă a fost, s-a tras, nu într-a mea, într-un TV. Că noi numai pe Dacii Break lucram şi numai două, trei TV-uri aveam pe atunci, şi într-un TV s-a tras, că din greşeală, că intenţionat, pentru că a avut loc de glonţ… Dacă în noaptea de 17 am avut 34, după aceea, în 18, 19... până când s-au terminat evenimentele am mai avut vreo 10, aşa adunat, toate zilele, deci 40 şi ceva de cazuri.”

 
Rudele celor răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean au fost martori, în acele zile de coşmar, la scene ce pot dejuca scenariul evenimentelor din 1989.
 
Victoria Balogh, văduvă:

„... atâta am auzit c-o zis: Hai s-o ducem pe asta sus, că ăsta-i gata! (despre soţul meu). Şi tot n-am vrut să cred. Şi l-o luat şi l-o dus la Judeţean. Ajungând la Judeţean, acolo erau foarte mulţi, erau îmbrăcaţi şi ofiţeri, şi militari, şi erau îmbrăcaţi ca şi vânătorii... şi am auzit când o strigat la Salvări: Să nu mai strângeţi morţii de pe stradă, că-i strângem noi!

(Arhiva..., Fond audio, consemnare Liza Kratochwill)
 
Revista on-line
Cuprins alte publicaţii
Despre Noi
Baza de date
Revolutia din 1989
Evenimente
Publicatii
Monumente
Contact
Creatstormmedia