Vizita ambasadorului Germaniei la București

  

Data  7 martie 2014

 Vizita ambasadorului Germaniei la București și a consulului Germaniei la Timișoara

 

Vineri, 7 martie 2014, Memorialul Revoluţiei din Timişoara a avut onoarea de a primi vizita Excelenţei Sale, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, domnul Werner Hans Lauk, şi a consulului Germaniei la Timişoara, domnul Rolf Maruhn.
Cu acest prilej, oaspeţii Memorialului Revoluţiei au trecut în revistă sălile expoziţionale ale muzeului, precum şi expoziţiile pe care acestea le găzduiesc: Zidul. O graniţă prin Germania, o expoziţie de istorie contemporană realizată de Fundaţia Federală pentru Prelucrarea Dictaturii Partidului Socialist al Unităţii Germaniei şi publicaţiile „Bild” şi „Die Welt”, precum şi cele două expoziţii dedicate Revoluţiei Române din Decembrie 1989, care cuprind fotografii şi articole din presa internaţională.
Vizita domnului ambasador Werner Hans Lauk constituie o reiterare a celei efectuate în Decembrie 1989, cu ocazia comemorării Revoluţiei, când, impresionat de cele văzute, a luat decizia de a ne vizita într-un viitor apropiat, pentru discuţii mai ample.

Salutăm, cu această ocazie, şi prezenţa domnului consul Rolf Maruhn, care l-a succedat pe domnul Klaus Christian Olasz, după un mandat anterior, şi ne bucurăm de excelentele relaţii pe care Memorialul Revoluţiei din Timişoara le-a dezvoltat, pe parcursul anilor, cu Consulatul Germaniei la Timişoara, cu Centrul Cultural German, precum şi cu alte instituţii de cultură şi asociaţii din Germania.

           Galerie foto: www.facebook.com/media/set/

 

                     

                      

                     

 

 
Revista on-line
Cuprins alte publicaţii
Despre Noi
Baza de date
Revolutia din 1989
Evenimente
Publicatii
Monumente
Contact
Creatstormmedia