Revoluţie, cărţi şi autori la „Orizont”

  

Data  12 decembrie 2014

Revoluţie, cărţi şi autori la „Orizont”. Ultimele apariţii editoriale ale Memorialului Revoluţiei din Timişoara

                Comemorarea Revoluţiei din Decembrie 2014 a fost mai efervescentă ca oricând. Cei 25 de ani post-decembrişti ne-au dat prilejul să facem o retrospectivă atât a celor 7 zile ale Revoluţiei, cât şi a celor câteva mii de zile care s-au scurs de atunci. Lăudată de cei conştienţi de (pre)facerile pe care le-a adus, înjurată de cei nostalgici, Revoluţia constituie, indubitabil, o pagină de istorie recentă de neşters. 

                Memorialul Revoluţiei din Timişoara s-a lăsat, şi el, contaminat de efervescenţa de care vorbeam, transmiţând-o, la rândul său, mai departe. În 12 decembrie 2014 (ceva mai devreme decât în anii trecuţi!), la Sala „Orizont”, au fost lansate ultimele apariţii editoriale ale Memorialului Revoluţiei, în prezenţa autorilor şi a publicului interesat de tematica în discuţie. Ne-am bucurat, ca de fiecare dată, că lansarea a fost demarată de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, omul de litere şi de cultură Cornel Ungureanu.

                Ce a adus nou evenimentul de la „Orizont”? Alături de buletinul ştiinţific şi de informare, care poartă deja numărul 14, Memorialul Revoluţiei a reuşit să scoată de sub tipar o Enciclopedie a Revoluţiei din Timişoara 1989. În cele 824 de pagini, câte însumează cele 2 volume ale enciclopediei Revoluţiei din oraşul-erou, un „Heldenstadt”[1], cum se autointitulează cu mândrie „omologul” Timişoarei, Leipzigul, sunt surprinse trei „felii importante” ale „bucăţii” de istorie recentă, „ein Stück Zeitgeschichte”, cum ar spune vecinii noştri mai dinspre Vest: Cronologia şi victimele ei (vol. I) şi Documente ale Revoluţiei (vol. II).

                Volumul I a apărut sub coordonarea omului de litere şi de film Lucian Ionică, căruia i-a revenit o sarcină nu tocmai uşoară, deoarece „a încerca să faci o selecţie, să cauţi o ordine şi o logică a faptelor este foarte dificil şi poate chiar riscant”, afirmă Lucian Ionică chiar în al său Cuvânt înainte. Dar se merită şi este chiar imperios necesar, pentru că, subliniază (co)ordonatorul cărţii de faţă, care, iată, nu doar coordonează, dar şi urmăreşte să instituie o ordine în şirul evenimentelor, al actanţilor lor şi al cunoştinţelor şi sentimentelor noastre, (supra)vieţuitorii de după ei: „Decembrie 1989 a fost un moment unic în viaţa noastră şi în istoria oraşului nostru. Atunci au murit oameni, în locuri unde astăzi ne plimbăm liniştiţi. Treptat, memoria acelor zile se va restrânge la o ceremonie de comemorare. Nu cred că este suficient să-i omagiem numai în vorbe, ocazional. În amintirea gestului lor suprem, trebuie să încercăm să obţinem o mai bună înţelegere a ceea ce s-a întâmplat atunci. O formă a recunoştinţei noastre, dar şi a celor ce vor veni este cunoaşterea detaliată a acelei încleştări în care unii au devenit eroi, unii au fost participanţi, iar alţii, simpli spectatori.”[2]

                Până să ajungă o carte pipăibilă, nu doar o simplă variantă electronică de „coborât” de pe internet, o carte cu coperţi lucioase şi vii din toate punctele de vedere, cu file maculate doar de cerneala tipografică, Enciclopedia Revoluţiei din Timişoara 1989 a fost un veritabil proiect, al cărui fir „s-a înfiripat” în anul 2012, între Memorialul Revoluţiei din Timişoara şi Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea de Vest, iar „colectivul de redactare este alcătuit din autori care au mai cercetat această tematică, publicând, în decursul timpului, cărţi şi articole care cuprind contribuţii valoroase. Ei sunt: Costel Balint, Romeo Bălan, Vasile Bogdan, Gino Rado, Titus Suciu, Lucian-Vasile Szabo şi Dumitru Tomoni”[3], precizează Lucian Ionică, subliniind şi contribuţia personalului de la Memorial, „o echipă competentă, care a pus suflet în a asigura, din punct de vedere logistic, buna desfăşurare a proiectului. Ea este alcătuită din Alina Bânciu, Eugen Gheorghioiu, Loredana Tănasie şi Cristina Tudor”[4].

                Pentru a lua o gură de „Orizont” şi a intra în atmosfera lansării, este suficient să începem cu rememorarea cuvintelor, puţine, dar esenţiale, ale gazdei noastre, Cornel Ungureanu: „Există atâtea cărţi scrise de membri importanţi ai Uniunii Scriitorilor, de colegii noştri, de Muzeul Revoluţiei, încât cei 25 de ani cred că sunt întâmpinaţi la modul cel mai curat cu putinţă. Sigur că aceste cărţi sunt, deopotrivă, istorie şi cultură, sunt, deopotrivă, ale Timişorii şi ale ţării.”

                Coordonator, de asemenea, dar nu al cărţii, ci al proiectului, Gheorghe Clitan, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea de Vest, şi-a exprimat bucuria că doi dintre colegii săi, Lucian Ionică şi Lucian-Vasile Szabo, „sunt foarte activi pe acest tărâm”, dar şi regretul vis-á-vis de evenimentul studiat, (re)memorat şi comemorat: „Cred că pentru memoria a ceea ce s-a întâmplat acum 25 de ani n-am făcut decât foarte puţin din ceea ce se poate face. (...) Eu cred în această colaborare şi cred că universitarii pot face acuma ceea ce poate atunci n-au făcut, dar este foarte important că această legătură există şi că ea, instituţional, funcţionează”.

                Cele două volume ale enciclopediei au implicat  „un volum” mare de date şi informaţii, o „documentaţie adunată la Memorialul Revoluţiei în aceşti 25 de ani, de când existăm noi ca asociaţie. Şi suntem foarte bucuroşi că dumneavoastră, prin ceea ce scrieţi, combateţi atât de multe curente şi atât de multe păreri şi atât de multe manipulări de presă referitoare la Revoluţia Română, care a schimbat destinele României”, a precizat Traian Orban, preşedintele Memorialului Revoluţiei, idee întărită şi de Gino Rado, vicepreşedintele instituţiei şi director al Editurii Memorialul Revoluţiei 1989: „Sigur, eu mă bucur că reuşim să edităm, să scriem, că ne aducem  contribuţia puţin la echilibrarea a ceea ce înseamnă scrieri despre Revoluţie, pentru că vedem că se scrie foarte mult, scriu foarte mult cei care au fost de partea cealaltă a baricadei, încă după 25 de ani se spun multe neadevăruri, şi avem datoria noastră noi, cei din Timişoara, cel puţin, să încercăm să contracarăm acest lucru prin a lucra cât mai obiectiv în documentarea şi cercetarea pe care o realizăm la Memorialul Revoluţiei”. 

                Adevărul nu se lasă însă aflat foarte uşor, sunt încă obstacole în calea lui, deoarece „din păcate, nici după 25 de ani nu avem acces la toate documentele din acea perioadă şi, din această cauză, sigur, mai sunt lipsuri, va mai fi nevoie de completări, dar uşor-uşor, de-a lungul anilor următori, sperăm să avem un acces cât mai complet, dacă se poate, asupra documentelor din acea perioadă. Ştim cu toţii că parte din documente au fost distruse atunci  şi, de aceea, este cu atât mai greu să încercăm să scriem ceva foarte bine documentat despre acele momente foarte grele din istoria ţării noastre”, a punctat Gino Rado

                Dacă tot s-a scris atât de mult despre Revoluţie şi, implicit, despre Revoluţia de la Timişoara, se iscă, firesc, întrebarea de ce mai era necesară încă „o cărare” pe un teren deja bătătorit. Răspunsul ni-l oferă Lucian Ionică: „Eu cred că era momentul potrivit să apară o asemenea lucrare, pentru că ea este o altfel de lucrare decât ce a apărut până acuma. Îşi propune să fie o sinteză cât se poate de obiectivă, realizată după rigorile cercetării ştiinţifice, şi încearcă să ofere un conţinut extrem de divers, care există în multe alte lucrări, într-o formă cât mai accesibilă, sintetică, atât pentru cei care vor să se informeze despre ce s-a întâmplat în Timişoara timp de 7 zile în Decembrie ’89, cât şi pentru cei care vor să cerceteze, să afle mai mult despre acele evenimente”.

                Redactarea unei enciclopedii este un demers cu mult mai anevoios decât a unei cărţi, pentru că datele şi informaţiile cuprinse într-o lucrare de asemenea natură şi anvergură trebuie să fie cât mai exacte, fără romanţări. Lucrările de la care s-a pornit pe traseul Enciclopediei Revoluţiei din Timişoara 1989 au servit de jaloane. Jaloane care ajută, dar de care poţi să te izbeşti şi să rămâi împotmolit. „Dificultatea pe care noi am întâmpinat-o a fost aceea că lucrările publicate până acuma au fost redactate în forme diferite, din perspective diferite, uneori cu scopuri diferite, şi am întâlnit destule date care sunt contradictorii sau am întâlnit spaţii albe, neclare sau confuze şi sigur că aceste lucruri au trebuit, într-un anumit fel, abordate deschis, frontal”, a precizat, în acest sens, Lucian Ionică.

                Modalitatea de lucru adoptată a deconspirat-o Vasile Bogdan, realizator de emisiuni TV, coautor, alături de Titus Suciu, al volumului Candelă împotriva timpului[5], care cuprinde interviuri despre Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi este dublat de serialul TV cu acelaşi nume. „Ne-am împărţit în zile şi toţi am urmărit evenimentele care s-au petrecut în ziua care a fost repartizată. Lui Titus Suciu şi mie ni s-au repartizat ultimele 3 zile, pentru că sunt acele zile ale balconului, ale balcoanelor, care erau deosebit de interesante. (...) Ceea ce a fost important este faptul că eram grupaţi în jurul timpului, secundei, minutului. Nu ne mai interesa fapta în sine, cât ne interesa când s-a întâmplat fapta în sine. Şi, de aceea, o să găsiţi aici mai multe variante asupra momentului exact în care s-a petrecut un anumit eveniment, pentru că erau enorm de multe variante, luptam şi cu timpul, care, la o asemenea distanţă, din ce în ce mai mare, se întoarce peste, şi, în felul acesta, am avut foarte mult de cercetat, de căutat, am avut şi dispute între noi, dar, până la urmă, a ieşit această variantă.”

                Experienţa interviurilor luate de la revoluţionari, rude ale victimelor, oameni de cultură pentru aprinderea unei candele împotriva timpului (peste 60!) şi-a pus amprenta asupra lui Vasile Bogdan, care a atras atenţia „că rămâne momentul uman şi asta este foarte important, adică aceasta e Revoluţia de la Timişoara şi cea de la Bucureşti, întreaga Revoluţie Română fiind făcută de un efectiv de oameni. Dincolo de scenarii, dincolo de tot felul de poveşti care se vehiculează, au fost oameni care au murit, au fost oameni care au fost răniţi, au fost oameni care au fost acolo şi au fost cu toată căldura şi cu toată dorinţa lor şi cu toate aspiraţiile pe care le-au avut în momentul respectiv. Ce s-a întâmplat ulterior, asta deja este altceva, nu mai este istorie. Ceea ce s-a întâmplat în acele zile însă a fost o istorie frumoasă, curată şi care merită omagiată ca atare”.

                Ca orice enciclopedie, şi cea de faţă nu este imuabilă, ci perfectibilă, după cum a evidenţiat tot Lucian Ionică: „Nu avem pretenţia că le-am rezolvat. Noi am încercat să facem o sinteză a ceea ce se ştie şi cât se ştie în momentul de faţă, pentru a fi, în acelaşi timp, o sinteză, dar şi un start, un punct de pornire pentru noi cercetări, care să ducă la aflarea răspunsului la multele întrebări ce au rămas încă în suspensie.”

                Referindu-se la aportul pe care şi l-a adus la redactarea volumului II al enciclopediei, procurorul Romeo Bălan a precizat că s-a angrenat „în calitate de jurist, fost procuror la vremea respectivă, în timpul Revoluţiei şi ulterior, şi implicat activ în urmărirea penală în procesele desfăşurate. (...) Experienţa de jurist şi de participant la urmărirea penală şi judecarea cauzelor care au ajuns pe rolul instanţelor mi-au permis să îmi aduc contribuţia la selectarea, împreună cu domnul Rado, a documentelor importante. Sigur, ele au fost obţinute în special în cadrul dosarelor penale instrumentate, n-au fost la cunoştinţa publică până acum, acum au fost publicate, pentru prima dată, într-un volum, integral, atât cele provenite de la vechiul partid comunist, cele de la Armată, cele de la Miliţie, cele de la Securitate, cât şi documentele noii puteri înfiinţate în Timişoara şi ale comisiei guvernamentale care a funcţionat la Timişoara cu privire la evenimente, toate strânse într-un volum în condiţii grafice deosebite”.

                În ciuda lacunelor care există, lacune inevitabile în contextul în care Securitatea avea tot interesul să şteargă cât mai mult urmele cu care îşi „marcase” teritoriul şi toată forţa să o facă, „se poate face o imagine, sunt documente importante, pentru cine este interesat să le studieze, pot oferi o imagine clară a intenţiei statului totalitar de a folosi toate mijloacele pe care le-a avut la dispoziţie, Securitate, Miliţie, Armată, toate mijloacele pentru a se menţine, şi, deşi nu s-au recuperat toate documentele, pentru că o bună parte au fost distruse, selecţia lor pe unităţile, să zicem emitente, poate crea o imagine generală a ceea ce s-a întâmplat atunci”, a reliefat procurorul Romeo Bălan.

                Închei prezentarea Enciclopediei Revoluţiei din Timişoara 1989 cu cuvintele de final ale lui Lucian Ionică, sperând că cele de mai sus vor incita la lectură şi, de ce nu, la meditaţie: „Este de datoria noastră, a celor care am fost în Timişoara în acele zile dramatice, de a păstra vie memoria momentului în care frica a dispărut din noi. Nu avem voie să uităm jertfa zecilor de oameni care au pierit împuşcaţi pe străzile oraşului doar pentru că doreau libertate. Iar amintirea lor trebuie să rămână nestinsă. Doar aşa îi putem cinsti cu adevărat pe eroii noştri.”[6]

                Un alt volum lansat la „Orizont” îi aparţine jurnalistului Lucian-Vasile Szabo, care abordează o temă atinsă şi în 2013, în Sindromul Timişoara 1989: adevăr şi imaginar: strategii de comunicare mediatică într-o realitate explozivă[7]. Pe parcursul a 200 de pagini, Lucian-Vasile Szabo reconstituie, în Revoluţia din 1989 în spitalele timişorene, tabloul celor mai importante unităţi spitaliceşti ale oraşului implicate în operaţiunea de preluare şi îngrijire a răniţilor, acompaniată, din păcate, de multe ori, de cea de interogare asiduă a răniţilor, tablou compus din doar 3 culori: roşul sângelui vărsat, negrul morţii şi al doliului, precum şi albul halatelor. Un caz aparte îl constituie Spitalul Militar, care „(...) a avut un rol nefast în Revoluţie, cel puţin în faza de reprimare, din 16 până în 22 decembrie 1989”[8], precizează Lucian-Vasile Szabo.

                Autorul ne dezvăluie, în cuvântul său înainte, intitulat succint Despre victime şi criminali, cum a procedat pentru a rămâne cât mai obiectiv şi imparţial cu putinţă: „Ca metodă de cercetare am folosit analiza documentelor şi pe cea de conţinut, contextualizând, de fiecare dată când a fost necesar, pentru a înţelege faptele. Am avut la dispoziţie declaraţiile victimelor şi ale opresorilor (uneori, câte patru sau cinci de persoană), jurnalele de luptă ale unităţilor militare şi ale Ministerului de Interne, adrese, note şi o mulţime de documente medicale, toate aflate în arhiva Asociaţiei Memorialul Revoluţiei 1989 Timişoara”. [9]

                Prezent la lansarea cărţii, Lucian-Vasile Szabo s-a referit la dezideratele pe care le-a atins prin finalizarea cercetării sale, în ciuda dificultăţilor întâmpinate, pentru că Revoluţia din stradă s-a mutat pe holurile şi paturile de spital, unde s-a dat, în continuare, o luptă între anchetatorii securişti, zeloşi întru aflarea „drumului” parcurs de răniţi până la spital, şi răniţii înşişi, care au făcut tot posibilul să ascundă motivele ce i-au animat să iasă în stradă (mulţi dintre ei manifestaseră împotriva regimului în momentul împuşcării), când nu au fost deja sedaţi de către medici, nu pentru vreo operaţie chirurgicală, ci „contra” operaţiunii de anchetare: „Referitor la cartea mea despre spitale, sunt foarte bucuros că am reuşit, în cel puţin două capitole, să lămuresc nişte lucruri, este vorba de capitolul despre evidenţe şi ştergerea urmelor, pentru că s-a pomenit ceva mai devreme aicea, sigur, la multe documente n-am ajuns, nu sunt publice, este foarte greu să ajungem la ele, iar altele au fost distruse. În 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu, echipa de represiune prezentă la Timişoara, la Ministerul de Interne Timiş, se ocupa cu arderea documentelor, la ordinul colonelului Ghircoiaş, maiorul Gelu Popovici, în principal, s-a ocupat cu ştergerea, cu arderea unor astfel de documente, dar şi alte persoane.

                Din fericire, Securitatea nu a reuşit să înlăture toate urmele incriminatoare, chiar dacă a acţionat cu tot „profesionalismul” de care a fost capabilă, „anumite lucruri au putut fi aflate, există declaraţii, există documente, iar eu, în toată munca aceasta, m-am ţinut doar de documente, doar de acele elemente care provin din dosarele înaintate instanţei sau din dosarele de cercetare, unele nefiind înaintate instanţei, m-am ţinut de declaraţii, cele mai multe consemnate în faţa unui procuror, pentru că doar aşa putem să aflăm ceea ce s-a întâmplat”, a mai precizat Lucian-Vasile Szabo.

                Revoluţia din spitalele din Timişoara nu a însemnat doar anchetare şi intimidare a răniţilor. Securitatea nu a furat doar vieţi, ci şi cadavre, fapta abominabilă fiind inclusă în investigaţiile făcute de autor: „Un alt capitol important, mi se pare mie, e cel în care am făcut o descriere, pas cu pas, a Operaţiunii «Trandafirul» şi a Acţiunii «Vama», este operaţiunea prin care morţii Timişoarei au fost încărcaţi într-un tir frigorific, duşi la Bucureşti şi arşi. Am reuşit să reconstitui tot acest traseu, pas cu pas, punct cu punct, şi este o satisfacţie enormă să poţi să faci astfel de lucruri.”

                Din nefericire, după 25 de ani de la evenimentele Revoluţiei, adevărul este încă în penumbră, ca să rămânem în registrul unuia din titlurile capitolelor cărţii, Lumini şi umbre la Spitalul Militar, pentru că „evoluţia societăţii româneşti nu a favorizat nici aflarea adevărului, nici procese corecte pentru a determina cu exactitate ceea ce s-a întâmplat la Timişoara în perioada 15-22 decembrie 1989”[10].

                Şirul lansării de la „Orizont” se încheie cu buletinul ştiinţific şi de informare al Memorialului Revoluţiei, ajuns la numărul 14, unde, alături de articolele şi studiile dedicate Revoluţiei din 1989 şi comunismului care i-a precedat, şi-au găsit un loc binemeritat artişti consacraţi  Este vorba de Herma Köpernik-Kennel, scriitoare şi pictoriţă din Germania, îndrăgostită iremediabil de România pre- şi post-decembristă, care a abordat comunismul şi ceauşismul la modul... naiv (pictural vorbind!), şi de Suzana Fântânariu, graficiană timişoreană şi nu numai, a cărei perspectivă asupra Revoluţiei se clădeşte din... uşă, cu toate semnificaţiile pe care le iscă această imagine. Ambele expoziţii pot fi vizitate, alături de cele itinerante, la Memorialul Revoluţiei. Al treilea nume este unul masculin şi vine dinspre sculptură. Este vorba de Eugen Barzu, tot timişorean, autorul monumentului Coloana Eroilor Revoluţiei, a cărui inaugurare o prezint în paginile revistei de faţă.

                                Adina HORNEA ABRUDA

 

 

 



[1] Heldenstadt, oraş-erou. Leipzigul este oraşul din D.D.R. care îşi dispută cu Berlinul supremaţia privitor la aportul adus la declanşarea Revoluţiei paşnice (friedliche Revolution) din 1989. Tema în discuţie am abordat-o în numărul 10 al buletinului nostru, pornind de la articolul jurnalistei Evelyn Finger, Das Ende der DDR. Welche war die Heldenstadt? / Sfârşitul DDR-ului. Care a fost oraşul-erou?, în „Die Zeit“, Nr. 39/17.09.2009.

 [2] Coord. Lucian Ionică, Enciclopedia Revoluţiei din Timişoara 1989, Volumul I, Cronologia şi victimele Revoluţiei, Editura Memorialul Revoluţiei 1989, Timişoara, 2014, p. 5.

[3] Ibidem, pp. 5-6.

[4] Ibidem, pp. 6.

 [5] Titus Suciu, Vasile Bogdan, Candelă împotriva timpului, Editura Memorialul Revoluţiei 1989, Timişoara, 2011.

[6] Coord. Lucian Ionică, Enciclopedia Revoluţiei din Timişoara 1989, Volumul I, Cronologia şi victimele Revoluţiei, Editura Memorialul Revoluţiei 1989, Timişoara, 2014, p. 6.

[7] Lucian-Vasile Szabo, Sindromul Timişoara 1989: adevăr şi imaginar: strategii de comunicare mediatică într-o realitate explozivă, Editura Memorialul Revoluţiei 1989, Timişoara, 2013.

[8] Lucian Vasile-Szabo, Revoluţia din 1989 în spitalele timişorene, Editura Memorialul Revoluţiei 1989, Timişoara, 2013, p. 67.

[9] Ibidem, p. 6.

[10] Ibidem, p. 5.

 

          Galerie foto: www.facebook.com/media/set/

         

         

 

 
Revista on-line
Cuprins alte publicaţii
Despre Noi
Baza de date
Revolutia din 1989
Evenimente
Publicatii
Monumente
Contact
Creatstormmedia